Viaţa potrivit voinţei lui Dumnezeu-Sf.Ioan Scărarul
Trei sunt gropile pe care ni le sapă demonii, când voim să ne ducem viaţa potrivit voinţei lui Dumnezeu. În primul rând se luptă pentru a ne împiedica să facem binele. Nereuşind într-acest chip, în cel de-al doilea rând ei se străduiesc să ne determine ca tot ce săvârşim să facem împotriva voii lui Dumnezeu. Iar când furii nu şi-au putut realiza nici acest plan, atunci se furişează în sufletul nostru, lăudându-ne pentru aceea că toată viaţa noastră e după placul lui Dumnezeu. Vrăjmaşa celei dintâi viclenii diavoleşti este grija şi amintirea de moarte; a celei de-a doua, ascultarea şi umilinţa; a celei de-a treia, neîncetata defăimare de sine.
1 comment aprilie 26, 2008






