gânduri

„«Dans aucun autre pays on ne peut voir chose pareille» , écrivait un expert an art sacré[1]. «Vu de l’extérieur, chaque église est un pièce de décor charmante, qu’il faut admirer dans son cadre vert et blanc – vert de la pelouse sur laquelle s’élève l’église, blans de l’enceinte et des constructions monastiques qui forment une cadre rectangulaire autour de l’église[2].»

«La peinture extérieure constitue ce que la Moldavie a produit de plus personnel et de plus original[3].»

[...]Les murs extérieures de ces églises[4] sont peints depuis la corniche jusqu’aux fondements de fresques aux couleurs vives. Les intempéries et le climat extrêmement dur de la Haute-Moldavie n’ont pas réussi à détruire ces fresques. Les couleurs y sont aussi vives qu’au moment de leur création , il y a quelques siècles. Ces cinq églises célèbres ne sont pas les seules. Tout les deux ou trois kilomètres, on trouve un monastère, un oratoire, un skite, une grotte d’ermite. Sur un rayon d’environ cent kilomètres, il y a des trésors d’art religieux comme dans un musée. Vers l’ouest, s’élève la chaîne bleue des Carpates. Elle est comme une iconostase. Sur le versant oriental de cette montagne, s’élèvent, dans les forêts de sapins, les monastères placés  presque les uns à côté des autres, commes les icônes dans une église byzantine. Ce sont de monastères de Neamt, Agapia, Varatec, Secu, Putna, Harlau, Baia, Probota, Suceava, Patrauti, Radauti, Rasca, Dolhesti, Bistrita, Slatina, Mislauti, Horaita, Valeni, Pangarati, Dragomirna, Dobrovat, Balinesti et Parhauti.

« [...]troiţele de la intersecţii de drumuri îşi au rostul lor. Spiritele rele fug din acel loc şi din acea zonă. Preotul când sfinţeşte troiţa se roagă astfel: “[...] Trimite acum harul Preasfântului Tău Duh peste acest semn al crucii şi-l binecuvântează, îl sfinţeşte şi-i dă lui ca să fie semn înfricoşător şi tare asupra tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi…şi tuturor celor ce se vor închina Ţie înaintea semnului acestuia şi rugăciuni vor aduce, să le fii milostiv ascultător şi îndurat împlinitor al tuturor cererilor celor către mântuire…” ( Moliftelnicul; Rânduiala sfinţirii crucii şi troiţei).

Când treci pe lângă o troiţă şi te închini înaintea ei parcă simţi că te apropie ceva de ea, parcă o energie te atrage, îţi dă mângâiere, linişte. Cam cu măsura credinţei pe care o ai faţă de Sfânta Cruce şi Cel Răstignit pe Ea, cu aceeaşi ţi se răspunde. Punând mult suflet şi credinţă primeşti mângâieri şi satisfacţii pe măsură. Aici nu se mai poate păcăli nimeni, nu mai poate vicleni nimeni.

Dacă noi creştinii ortodocşi avem aceste comori inestimabile şi nu le conştientizăm, nu ştim să “profităm” sau să “uzăm” de ele este dureros. Unii vor spune că nu contează mult aceste lucruri la întărirea credinţei sau la mântuire. Dar să nu uităm că de la lucrurile mici pornesc cele mari, sau dacă nu le înfăptuim pe cele mici, pe cele mari nu numai că nu le vom putea înfăptui, dar nici nu le vom putea cunoaşte. »

Arhim.IOACHIM PÂRVULESCU, Sfătuiri duhovniceşti, Sfânta Mânăstire Lainici, 2004

(more…)