17. Acum, însă, te rog să primeşti împreună cu mine purtarea în pântece şi naşterea Lui, şi saltă de bucurie, dacă nu precum Ioan Botezătorul în pântece[1], măcar precum David când a aşezat chivotul Legii la locul lui[2].

            Să cinsteşti şi înscrierea aceea a oamenilor care s-a făcut atunci[3], când datorită ei ai fost şi tu înscris în ceruri; să cinsteşti precum se cuvine şi micul Betleem, căci el te duce pe tine, omule, iarăşi în rai; să te închini şi ieslei sfinte prin care, nefiind tu condus de raţiunea ta, ai fost hrănit acum de Cuvântul (de Logos).

            Cunoaşte-L acum şi tu pe Domnul, precum asinul cunoaşte pe stăpânul său, după cum zice Isaia proorocul[4]. Şi fie că eşti dintre cei curaţi, care-I cinstesc Legea şi se apleacă cu luare-aminte asupra cuvântului şi sunt gata să se aducă jertfă, sau faci parte din aceia care erau odinioară necuraţi şi opriţi a mânca din cele ce erau jertfite şi făceau parte din cele ce erau ale neamurilor păgâne, aleargă şi tu astăzi cu steaua şi adu şi tu daruri Stăpânului a toate, împreună cu magii: aur, ca unui împărat, tămâie, ca unui Dumnezeu, şi smirnă, ca Unuia care pentru tine va muri.

            Preamăreşte şi tu, împreună cu păstorii, laudă să aduci şi tu, împreună cu îngerii, şi saltă de bucurie împreună cu arhanghelii. Să fie o împreună-prăznuire a celor cereşti şi a celor pământeşti, căci astăzi cele din ceruri împreună cu noi se bucură şi prăznuiesc, iubitoare de oameni şi de Dumnezeu fiind acestea, după cum şi David zice[5], urcând împreună cu Hristos spre pătimirea Sa, şi întâmpinându-L, şi îndemnându-se între ele, ca să deschidă porţile pentru a intra prin ele Hristos ca Biruitor al morţii şi Împărat al slavei.

Sfântul Grigorie Teologul: Cuvânt la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Cuvânt la Sfintele Paşti. Panegiric (cuvânt de laudă) la Sfântul Vasile cel Mare-editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009

[2] 2 Regi 6,12

[3] Luca 2,1

[4]  Isaia 1,3

[5]  Ps.23, 7-9

There were a few greetings which lifted my spirit so I can begin writing…

The problem was that I wanna write also for the innocents and sensibles, without falling into sloppiness, implausible, angelism, dreaminess, moralism. Unless something unexpected will happen, you will see that I will not find that expression until the end.

I wanted to finish the story before Christmas.

In fact, I do not feel like telling the when and the how of it , but only let you listen to Beatles’Jude  et  Noel des enfants du monde (recommande par Mihai ).

I will not deprive you of :

: ) Always talking too much: e interesant în ce succesiune îmi vin în minte lucrurile acum, după ce am decis să nu vă istorisesc de-a fir a păr ceea ce mă gândeam să numesc ”3 jours de ma vie”….Nu exclud să mă răzgândesc…

Până atunci, am cules o vorbă frumoasă, pe care o aştern, cu toate că “suntem încă grosolani în biologia noastră şi bădărani în neduhovnicia noastră”¹:

[...] devenirea e regula generală,[...]. Pasărea poate deveni trandafir, omul: sfânt, erou.

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

 ¹P.Rafail Noica

Contraste.Corelaţii.Continuări.

Să aşteptăm puţin. Încă nu am plecat de la Vâlcea. Mi-am luat de aici un caiet cu coperţi de ciocolată, numai bun astfel ca să te apuci de învăţat! Are culoarea ciocolatei cu lapte şi pe prima copertă scrie “Chocolate”, dar nu numai atât…Chiar miroase a ciocolată! E?! : ) Vă spuneam eu de o cofetărie dosită în spatele gheretelor ce se ocupă cu pregătirile pentru trecerea noastră în cealaltă lume. Ei, acum am văzut şi cum se numeşte: Paradis! Cum ar fi de-ai auzi: “-Să ne vedem şi pe lumea ailaltă la o prăjitură!” ?! Există şi caiete de ciocolată albă…

Şi încă nu am părăsit Vâlcea, avem un bulevard nou cu patru benzi, ce poartă numele lui Dem Rădulescu. Aud că se întâmplă curse de maşini pe-aici.

Plec în sfârşit. La momentul când scriu acestea primesc o notificare cu un titlu foarte frumos: “Sfântul călător-Spiridon al Trimitundei”, spre amintirea zilei sale de prănuire ce va să fie mâine. Eu mă întorc la istorisirea mea. Sunt în autocar. Casele sunt împodobite cu Moşi căţărători, funde şi coroniţe (instalaţiile aveam să le văd seara, la întoarcere). Zăresc şi un afiş electoral de mai mare râsul (dacă te gândeşti serios, nici nu îţi vine să crezi). Şi ce spune el?! “Cine pe Gigi îl ajută, Dumnezeu îi dă valută!”. Rotflol, nu altceva!

Ce să spun că se vede pe traseul ce deviază de la şoseaua de intrare în Bucureşti? Hale cu geamuri sparte, blocuri noi, mari stive de lădiţe la Coca-Cola România, “the global leader in door opening solutions” Assa Abloy (good to know, ha?), studiouri OTV şi consoarta, apoi magazinele de materiale de construcţie, când autobuzul se încadrează pe uliţele ce ies în autogara Militari. Debarcăm şi merg către metrou. Eiii, aici tarabele cu jucării s-au extins. Poţi găsi un copil cu costum de iepure roz…Sau un iepure cu faţă de copil?! Vaca bălţată, girafa şi măgarul dansează împreună în cerc într-un ritm sincopat…

Caut F64 (merg să “prospectez piaţa”). Nu mă aştept să fie în casa asta albă frumos împodobită, care nu se ştie cum a scăpat în spatele blocurilor co- sau post-comuniste. Fetele sunt îmbrăcate în crăciuniţe, iar băieţii, nici mai mult , nici mai puţin, în robin huzi. Ei, unii le spun elfi (←poza de grup)…

Cel puţin 2-3 stenciluri de care merită să vă spun. Nu sunteţi de acord cu mine?

Că vezi “osatiplaca.ro” pe zid nu e mare lucru, dar daca intri pe site-ul lor, e, acolo gasesti marea atractie: “2 ani de electrocutare.ro party”. Let’s party then!:)

“1989-2009 Degeaba” nu este un manifest al revoluţionarilor, ci un concert Tudor Gheorghe pe care bucureştenii îl pot vedea în decembrie.

Îmi place cum se vede magazinul Zara de la Unirii dacă te duci mai mult în spate pe straduţa din faţa lui:) :

 După curs o pornesc pe Moşilor şi surprind un schimb de replici care mă înveseleşte: “-Şi acum o să aşteptăm în frig?!!!”, “-Nu, o să aşteptaţi în cald!”.

 A doua zi dimineaţă merg să vizitez Muzeul Ţăranului Român, unde nu am mai fost decât la câteva târguri. Şi se vede că lucrătura nu e de ici, de colo…Trebuie să-ţi rezervi timp să petreci aici pe îndelete. “Ai ajuns în cer!”. Sunt în punctul cel mai de sus al unei podine botezate “Drumul vieţii”, dar pe care trebuie să mergi cu privirea în pământ. “Postul subţiază sângele, dar ridică inima şi apropie oamenii de Dumnezeu” scrie pe podea… Sunt lucruri ce ţi se pot părea direct adresate. Coborând, dai cu ochii de cuvinte din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel: “Rămâneţi întru dragostea frăţească. Primirea de oaspeţi să n-o uitaţi căci prin aceasta unii, fără ca să ştie, au primit în gazdă, îngeri.”…Astfel de ocazii mă mai îmbie şi pe mine să citesc din Biblie…

Numai ce văd indicaţia către ultima cameră ce ne aşteaptă şi mă încearcă nişte dureri viscerale: “Ciuma.Instalaţie politică”. Ar fi putut fi vorba de orice, căci tot aş fi parcurs încăperile cu o senzaţie de neplăcere. Dar găsesc un slogan hazliu. Acum da, hazliu: “Nu ştii? Te învăţăm! Nu poţi? Te ajutăm! Nu vrei? Te obligăm! “. Ceea ce îmi aminteşte de un banc auzit acum, în decursul campaniei electorale. Şedinţă de partid într-un sat. “-Oameni buni, acum, că a venit la putere Partidul Comunist, veţi putea avea orice!”. “-Chiar orice?!!!”. “-DA! Nu ţi-am spus?!!” Se gândeşte nea Ion şi mai riscă o întrebare: “-Şi dacă o să vreau să mănânc friptură de iepure o să pot să mănânc friptură de iepure?!!”. “-Evident! Nu ţi-am spus că o să ai tot ce vrei?!”. Mirat, mai cugetă puţin nea Ion: “-Păi, şi dacă n-o să-mi placă?!”. “(aluziv)-O să-ţi placăăă….”

Trec din curiozitate şi pe la biserica Mavrogheni, unde cred că recunosc o fetişcană pe care am reţinut-o cândva de la Antim.

După-masă, pornesc către Cinema City în AFI Palace Cotroceni. 137. “-Bunicule, ce înseamnă “mizeră”?” , “-De ce? Unde ai văzut?”, “-Uite-acolo pe afiş: “Ţi-a fost teamă de o pensie mizeră? Nu ai scăpat! Schimbă-l pe Băsescu” “…Zarurile fuseră aruncate şi de data asta….Cine este Danny Huwé care a înlocuit numele pieţei noastre Răzoare?!! A, un jurnalist belgian împuşcat din greşeală la Revoluţie…Mergeam des în Mall Vitan, însă o vreme nu am călcat prin mai modestul River Plaza Mall din Vâlcea. Nu mă simt chiar în largul meu în astfel de spaţii. Judecând şi după asta, se poate spune că la 35 de ani eşti bătrân…Nu mă atrag filmele de la IMAX. : )Tânărul de la bilete mă asigură că nu s-a speriat la filmul cu brontozauri: ). Ei, eu venisem pentru “Katalin Varga”. Cu o jumătate de oră înainte de spectacol sunt rugată să îmi aleg un loc în…sala goală! Când credeam că voi asista ca într-un uriaş home cinema, home alone, a mai venit o fată care s-a oprit puţin în loc şi, după ce pesemne s-a obişnuit şi ea cu ideea a exclamat “Wow!Frumos!”.

Eu nu am regretat că mi-am făcut şi hatârul ăsta. Prea s-a vorbit mult de filmul acesta! Ba chiar aseară a mai primit un premiu “Descoperirea Europeană a Anului ” la European Film Awards.

Dacă nu aţi văzut filmul, vă rog să nu citiţi ce voi scrie eu în continuare despre el.

Ah, trebuie să sistematizez cumva vorbele astea pe care le-am notat pe carneţele în noaptea ce a urmat sau le-am citit pe net…Câte ore o să îmi ia?! : )

So, aş fi preferat să nu am cunoştinţă despre subiectul filmului înaintea vizionării, deşi unii au comentat că acţiunea nu este uşor de urmărit. Nici mie nu mi-a fost clar dintru început când se petrecea scena sprinţarului dans unguresc. Ce recomandare a filmului am întâlnit?: “Dacă, însă, sunteţi în dispoziţia necesară unui film de artă, Katalin Varga nu trebuie ratat.”. Cum o fi dispoziţia asta?! E aşa mare scofală să mergi să vezi un film?!

Exceptând câteva exagerări şi  interpretări mai puţin credibile în general în film, mi s-a părut că Hilda Peter a fost o Katalin Varga foarte convingătoare, încât, după ce am auzit că joacă la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca, îmi este greu să mă decid dacă să merg să o văd acolo sau nu…

: ) A fost o Katalin Varga atât de convingătoare, încât poate să fie o Hilda Peter fără putere de convingere.

Faţă de criticile pe care le-am citit, nici nu mi-a dat prin cap să fac legătura cu “Baltagul” sau “Twin Peaks”! Şi coloana sonoră nu mi-a lăsat o impresie memorabilă. A fost acolo, probabil, potrivită, dar fără ceva care să mi se pară notabil. Cel mai temperamental caracter mi s-a părut soţul lui Katalin. Nu aş putea spune dacă este clar că Antal regretă şi cât este de afectat de moartea soţiei (ce gest extrem! o despărţire mi se părea mai adecvată!). Am admirat curajul lui Katalin, pe care i-l pomeneşte şi ucigaşul (ce personaj înşelător!). Nu mi-a fost evident iniţial faptul că ea îşi pune în cap să se răzbune. Violenţă în lanţ, dar fără exces de scene sadice. Se speculează şi că ucigaşii lui Katalin sunt printre puţinele personaje care vorbesc româneşte. Dar cu ce accent?!! Mă întreb dacă nu se exagerează drama, scăzând astfel şi şansele de vindecare (dacă există) mai rapidă a victimelor. Cineva acuză filmul de “păşunism”, lucru ce nu mi-a sărit în ochi. Ar fi putut, dacă şi pozele mele au fost etichetate astfel?! (o să pun pe blog, căci nu mi-e ruşine şi nu pot să mă dezic de ele). Splendide filmările din Harghita!

Finalul e neaşteptat, cu atât mai mult cu cât părea că lucrurile se vor îndrepta.

Asocierea mea imediată a fost cu Match Point-ul lui Woody Allen. M-am întrebat dacă regizorii rezolvă ura pe care o au pentru anumite personaje ucigându-le, dacă e o cale de eliberare…

Recunosc că scrisul ordonează. Atât cel expus, dar şi cel care rămâne ascuns.

O plimbare cu zâmbetul pe buze pe culoarele Las Ramblas, Oxford Street sau Champs-Élysées ale mallului.

La ieşire, simt nevoia să ascult o trupă de rock industrial. Ram….-Du… Oare din solidaritate cu personajul principal, pentru că am avut de îndurat prea multă agresiune pe parcursul filmului sau cu efectul votkăi pe care o luau ruşii înainte de ofensive?

Pe drum, observ că cele mai multe spaţii de la parterele blocurilor sunt cofetării, magazine de calculatoare, bănci şi magazine de optică.

Florăriile de la Eroilor sunt mult extinse faţă de ce ştiam…

Pasajul de la Universitate este foarte viu şi foarte vesel, chiar dacă e ora când tinerii creatori de bijuterii care de care mai colorate îşi închid standurile.

O tânără din Taiwan care a primit ilustrata mea cu vechiul Bucureşti de la MMB o găseşte “retro-chic” : ) .

De la târgul de la Dalles mi-au plăcut nişte decoraţiuni de pom din mirodenii şi icoane pe sticlă cu un contur foarte fin, pe care nu ştiu cum îl reuşeşte.

Staţia de metrou Dristor 1 găzduieşte o expoziţie de fotografie organizată de asociaţia “Bucureştiul meu drag!” :  “Iconostase bucureştene” . Asta până în 4 ianuarie anul viitor.

Credeaţi că filmul s-a terminat? Eu o să merg acum să o răzbun pe Katalin.

End-user

A fost odată un moş, numit Moş Stan; el era foarte bătrân, dar părea fericit; avea o căsuţă cu o grădiniţă minunată. Dar, minune mare! Moşul nu lucra niciodată, nu făcea niciodată nimic; sta, se plimba sau dormea, dar nu-l vedeai lucrând niciodată.

Ţăranii se gândeau, se socoteau: ce-o fi asta? Nu ştia nimeni. Într-o zi veniră doi băieţi –fiii arendaşului-, Ion şi Vlad şi intrând în grădină îl găsiră pe moş, care se plimba fluierând.

-Ei, bună ziua moşule! Strigară băieţii sărind şi alergând; ce mai faci?

-Mulţumim, băieţi, dar voi ce vreţi?

-O rădăcină de mărar să ne dai, te roagă mama, răspunse Vlad.

-Ei, luaţi cât vreţi, zise moşul fără a se uita la copii.

-Cum, cât vrem? Mama a spus: o rădăcină, noi luăm o rădăcină, mai zise Ion. Haidem să căutăm Vlade, doar om găsi-o noi.

Şi căutând, nu băgară de seamă că Moş Stan se tot învârtea pe lângă o floare, pe lângă un trandafir alb, frumos de-ţi lua ochii. În fine, căutând, Vlad observă că moşul ascundea ceva; se apropie de el, se uită peste umărul lui şi începu să strige:

-Ioane, Ioane, vino iute! Vezi ce trandafir frumos! O, e minunat!

-Taci, păcătosule! răcni moşul dându-i brânci; nu te uita la trandafirul meu că o păţeşti!

-Dar de ce, moşicule? Eu nu-i fac nimic, păcatele mele! Numai m-am uitat la dânsul.

-Fugi de-aci, nărodule, că-ţi dau una!mai strigă moşul înfuriat. Plecaţi, să nu vă mai văd!

-Ei, iete că plecăm! Mai ziseră copiii speriaţi şi plecară-n fuga mare.

Moşul, după ce plecară copiii, se întoarse cu jale spre frumosul trandafir.

-Vai, te-au descoperit, floarea vieţii mele! zise el, ce păcat! Dar dacă te vor fura?

-Nu, răspunse trandafirul, tu eşti un om nebun, un bătrân răutăcios. Eu îţi fac tot binele de care te mulţămeşti astăzi. Fără mine ai fi sărac, ai fi nenorocit; eu îţi dau bogăţie, fericire, sănătate, şi toate acestea cu condiţia să fii bun, blând, să mă ţii la tine în grădină şi să mă uzi de douăsprezece ori pe zi. Tu nu împlineşti niciuna din aceste condiţii; mai întâi nu eşti nici bun, nici blând. Nu dai la săraci, nu faci milostenie; toate le dai pentru bani, cu toate că nu dai niciun ban pe nimic. Mai adineauri chiar, cum te-ai purtat cu băieţii aceia care nu ţi-au făcut nimic?

-Ba, mi-au făcut: s-au uitat la tine!

-Ei, şi ce fac cu asta? Ei m-au privit, m-au admirat, făcutu-ţi-au vreun rău? Ce adică, tu voieşti să nu mă mai vadă nimeni? Pentru ce sunt eu aici atunci? Numai pentru ca să-mi petrec puţinele zile ce mi le-a dat Dumnezeu cu un bătrân anost ca tine? Şi nimeni să nu poată să mă vadă măcar?! Nu, mi s-a urât! O să plec şi o să te las singur.

-Floare rea, tu mă urăşti! Lasă, o să te învăţ eu minte! Strigă moşul supărat. N-o să ai apă diseară.

-Cu atât mai bine, o să mor şi o să scap de tine!

-Of! Îmi vine să te tai în bucăţi!

Moşul era furios; el intră în casă şi nu mai ieşi afară până a doua zi dimineaţă.

Se sculă cam îngrijorat, se temea ca nu cumva floarea să fi plecat. El alergă iute în grădină. Nenorocire! Trandafirul nu mai era acolo! Căută în sus, căută în jos, în zadar! Floarea dispăruse.

Alergă moşul la arendaş, tatăl lui Ion şi al lui Vlad; intră cu o falcă în cer şi cu alta în pământ:

-Mi-aţi luat trandafirul, pungaşilor!

-Ce, moşule, ai înnebunit? Dar de unde până unde, că niciun trandafir n-avem!

-Cum n-aveţi? Haidem în grădină, să vedeţi!

-Haidem!

În mijlocul grădinii se înălţa mândru trandafirul alb al moşului. Vlad şi Ion se jucau pe iarbă.

-Scoateţi-mi trandafirul afară şi daţi-mi-l! strigă moş Stan.

Toţi traseră, puseră toate puterile lor spre a scoate trandafirul, peste putinţă! Atunci, deodată trandafirul dispăru şi în locul lui apăru o frumoasă femeie îmbrăcată în alb şi cu un baston de aur în mână.

-Moşule, zise ea, află că sunt Zâna Florilor; mi-a fost milă de tine şi m-am prefăcut într-un trandafir pentru a te ajuta; da, eu te-am ajutat, însă văzându-te rău, zgârcit şi nemilos iar pe urmă aşa de egoist încât nu vroiai să mă privească nimeni, m-am depărtat de tine şi am venit aici. Şi acum îţi zic adio pentru totdeauna şi îţi făgăduiesc că dacă vei fi bun, milos şi muncitor, voi continua să te protejez chiar din ţara zânelor, unde mă duc.

Iulia Haşdeu

micul meu dar pentru prichindei de Moş Nicolae

Dragii mei copii,

Doresc foarte mult să ştiţi şi voi câte ceva despre Povestea lui Iisus Hristos. Căci toată lumea ar trebui să ştie despre El. Findcă nimeni niciodată nu a fost atât de bun, de blând, de înţelegător şi plin de grijă faţă de toţi cei care făceau fapte rele sau care sufereau de vreo boală ori de alte nenorociri, aşa cum era El. El se află acum în Rai, acolo unde tragem cu toţii nădejde să ajungem, să ne întâlnim după moarte şi să trăim fericiţi de-a pururi împreună. Nu vă puteţi da seama ce loc minunat este Raiul dacă nu ştiţi cine a fost şi ce a făcut El.

1

Să luăm aminte la învăţăturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos către ucenicii Lui şi către noi, învăţături pe care trebuie să ni le amintim în fiecare zi din viaţa noastră, să-l iubim pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima noastră, cu toată mintea noastră, cu tot sufletul nostru şi cu toată puterea noastră; să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, să facem altor oameni numai ceea ce ne-ar plăcea să ne facă şi ei nouă şi să fim darnici şi blânzi cu toţi. Nici o altă poruncă, a spus Mântuitorul Iisus Hristos, nu este mai mare decât acestea.

2

Pentru seară

O, Doamne, care pe toate le-ai întrupat, care eşti atât de bun şi de milostiv cu toate fiinţele pe care le-ai făcut şi care încearcă să merite bunătatea şi mila Ta! Doamne, binecuvântează-i pe scumpul meu tătic şi pe scumpa mea mămică, pe dragii mei fraţi şi surori şi pe toate rudele şi pe toţi prietenii mei. Fă-mă să fiu un copilaş bun şi să nu fiu niciodată obraznic şi să nu spun nicio minciună, căci acest lucru este greşit şi ruşinos. Fă-mă să fiu bun cu doicile şi servitoarele mele şi cu toţi cerşetorii şi oamenii sărmani şi să nu fiu niciodată rău cu niciun suflet, căci dacă arăt cruzime chiar şi unei biete musculiţe, Dumnezeu, care e atât de bun, nu mă va mai iubi. Şi te rog, Doamne, să ne binecuvântezi şi să ne aperi pe toţi în noaptea asta şi întotdeauna, prin Domnul nostru Iisus Hristos. Amin.

My dear children,

I am very anxious that you should know something about the History of Jesus Christ. For everybody ought to know about Him. No one ever lived, who was so good, so kind, so gentle, and so sorry for all people who did wrong , or were in anyway ill or miserable, as He was. And as He is now in Heaven, where we hope to go, and all to meet each other after we are dead, and there be happy always together, you never can think what a good place Heaven is without knowing who He was and what He did.

1

Hear what Our Lord Jesus Christ taught to His Disciples and to us, and what we should remember every day of lives, to love the Lord our God with all our heart, and with all our mind and with all our soul and all our strength; to love our neighbours as ourselves, to do unto other people as we would have them do us and to be charitable and gentle to all. There is no other commandment, our Lord Jesus Christ said, greater than these.

2

For the evening

O, God, who has made everything, and is so kind and merciful to everything He has made, who tries to be good and to deserve it; God bless my dear papa and mamma, brothers and sisters and all my relations and friends. Make me a good little child, and let me never be naughty and tell a lie, which is a mean and shameful thing. Make me kind to my nurses and servants, and to all beggars and poor people, and let me never be cruel to any dumb creature, for if I am cruel to anything, even to a poor little fly, God, who is so good, will never love me. And pray God to bless and preserve us all, this night, and forever-more, through Jesus Christ our Lord. Amen.

Charles Dickens, The Life of our Lord

Photo: “Letterbox”, from Steffi

Zi fericită de Sfântul Nicolae!

Senzaţie că mi s-au terminat cuvintele după data trecută.

Vineri, 4 decembrie 2009, Sf. Mare Muceniţă Varvara, Sf. Cuvios Ioan Damaschin, monahul şi preotul (←Prof.Andrew Louth on)

Râmnicu Vâlcea

Oscilaţii. Imponderabilitate.

Deasupra muntelui

e linişte deplină.

Şi peste vârfurile arborilor

De-abia adie briza.

Păsările pădurii

au amuţit.

Aşteaptă şi tu: în curând

vei avea linişte şi tu.

Johann Wolfgang von Goethe, în “Calea înţelepciunii” , pe care am primit-o în dar

Era într-o zi de sărbătoare naţională. Autobuzele arborau steguleţe tricolore roş-galben-albastre.

Ţineţi minte uşor culorile fundamentale în pictură, căci doar sunt culorile drapelului Chad-ului.

Se instalează luminile de Crăciun, care mâine vor fi inaugurate oficial. Printre ele, o simpatică lumină în picătură.

Pe un mash electoral politicienii (nu ştiu să vă spun care) au feţele acoperite de bucăţi negre (nu ştiu să vă spun din ce) (lucrarea opozanţilor, de bună seamă). În Vâlcea, a fost o perioadă când aceste afişe (scrisesem “fiţe” : )  ) de mari dimensiuni au fost păzite de gardieni. Însă mai pitoresc este că o băbuţă de la ţară s-a oprit în mijlocul străzii, spre buimăceala şoferilor, să se închine la ele.

Urcând scările rulante de la Universitate, mă intersectez cu o galerie, ce-şi dăduse probabil întâlnire de ziua naţională. Scandau: “Acelaşi sânge, aceeaşi ţară….”. Nu am înţeles mai departe….

Anunţ hilar în Piaţa Sudului: “Frizerul Costy şi coafeza Roxy vă aşteaptă la noul salon din …., lângă vulcanizare”.

Biserica parohiei Apărătorii Patriei II-Sf.Ambrozie (foarte aproape de metrou Piaţa Sudului) va fi resfinţită duminică, în prezenţa Prea Sfinţiei Sale Episcop Varsanufie Prahoveanul, Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, slujba începând la ora 9:00.

Văd că s-a inventat şi oglinda cu TouchScreen, la care poţi asculta şi mp3-uri.

Aflu un cuvânt nou: “webinarii”. Sunt seminarii online.

Stencil-ul myband.ro:

Rămăşiţele restaurantului “do re mi” (un nume drăguţ de altfel) sunt acoperite de graffiti, marcă a vremurilor noastre. Nu găsesc poze pe Internet, dar găsesc restaurante cu acelaşi nume în San Diego, CA şi Petaling Jaya, Malaezia.

Eiii, pornesc cu D. să vizităm Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Prima dată aici. Amândouă. Cred că cel mai interesant ar fi să îl iei pe nea Ion de pe câmp şi să îl aduci aici să vadă şi să îşi spună părerea. Cu condiţia ca nea Ion să fie inocent, fără complexe, liber de orice presiune, frică şi prejudecăţi. Pentru cine creează artiştii? Pentru un cerc restrâns de iniţiaţi sau “for the masses”?

Educaţie, nu dresură.

Smerenia nu înseamnă anestezie generală.

Dan Puric

În curte , un cabinet parlamentar mobil, adică un autobuz vopsit întâmplător în albastru-portocaliu.

Control inopinat şi dezagreabil al bagajelor la intrare.

Frică în liftul exterior. Trebuie să mă ţin de un perete, să simt că măcar ating ceva solid. Şi ce curajoasă eram în vis, când zburam cu deltaplanul sau cu balonul:))…Îmi amintesc şi de senzaţia stranie pe care am avut-o călcând pe podeaua transparentă de la Radu-Vodă după ceva timp de când nu mai trecusem pe acolo (dacă mergi des, te obişnuieşti).

Am auzit de Adrian Ghenie şi eram curioasă. Expoziţia sa este la etajul 1. Spaţiul este generos, de fapt cam mare, imens, pentru ceea ce se întâmplă acolo. Când termin de vizitat revin la prima pictură “It could be anywhere” , care a dovedit că prezintă cea mai mare atracţie pentru mine. Cineva comentează : “Ce coşmaruri trebuie să aibă!”. Găsesc interesant şi pozitiv original  împrumutul de procedee între arte, în cazul de faţă referindu-mă la pictură şi fotografie. Se pictează după fotografii, se fotografiază picturile.

(Sunt făcute în biserica veche a mânăstirii Cotmeana şi le-am pus pentru că tot mi-am amintit de ele. Fresca de acolo se cere restaurată; chipurile sfinţilor au dispărut cu timpul…)

Revin la MNAC, pictură, fotografie, împrumut…De ce spun asta, pentru că în “Nickelodeon” -ul lui Adrian Ghenie mi-a plăcut imitarea fotografiei mişcate prin ştergere. Iar în Casa Poporului lui Nicolae Comănescu -blurarea imaginii:

În unele fotografii am putut observa în schimb prelucrări în stil pointilist sau după modelul portretelor lui Andy Warhol.

Lift. Alte emoţii. În fine, etajul 2. Trebuie să dai la o parte o perdea grea de pluş şi prima senzaţie, ce-i drept, este că te cam sperii. Oare se mizează pe efectul acesta? : ) În întuneric (cum or putea oare să stea supraveghetoarele o zi întreagă în această atmosferă?!) sunt proiectate două filme ale Irinei Botea (da, ai tendinţa să ieşi, să nu mergi mai departe, dar după un perete găseşti şi al doilea ecran): “Before a National Anthem” şi “Audiţii pentru o revoluţie”, în cadrul a ceea ce se numeşte ” A Moment of Citizenship”. Oricât mi s-ar părea de stranie ambianţa, nu pot să îi reneg originalitatea.

3rd floor. Szabolcs KissPal. “One by 1″. Surpriza este “Shards of glass”¹.

În timp ce căuta mormântul fizicianului şi filozofului Boltzmann în partea evreiască a cimitirului (n. Central din Viena) a apărut o căprioară. Artistul şi căprioara, confruntaţi cu o situaţie neaşteptată, au fost surprinşi să se vadă unul pe celălalt. Kisspal a urmărit animalul cu camera de filmat până când acesta a dispărut exact ca şi cerbul magic Csordarszavas din legenda populară maghiară. Doar după ce a părăsit cimitirul a aflat că în aceeaşi zi se împlineau 65 de ani de la Noaptea de Cristal din Germania. Ulterior a adăugat filmului său fragmente de poveste despre cerbul miraculos.

Petra Stegmann

Să mai spun în paranteză şi că la mânăstirea Dervent au avut o perioadă în grijă un pui de căprioară (îmi pare rău că a dispărut fotografia de pe hi5 şi nu e nici pe siteul lor).

Best experience: “Sound”-ul de la cafeneaua de la etajul 4, deci la o distanţă considerabilă de sol (poate şi asta contează). “Party People” al celor de la “The Sound Stylistics” m-a transportat realmente în timp (înainte, spre viitor) şi spaţiu (într-un loc oarecare în care societatea, în general, este mai evoluată, care ar putea fi “Occidentul” de altădată). : )Acum realizez că atunci când am concluzionat eu relaţia mea cu politica aş fi vrut să adaug că sunt retrogradă, fără a fi nostalgică, căci asta ar presupune tristeţe, melancolie (lucruri care nu m-au ocolit, dar nu este cazul acum).

 Step Back in Time (Kylie Minogue)

Denumiri tare agreabile în oferta de ceaiuri.

În fine, ajung din nou cu picioarele pe pământ. Trebuia să o văd şi pe-asta….

Merg frumuşel cu 136 până la autogară.

Sar în ochi manechine, doar capetele, pentru căciuli. Că doar e iarnă, nu?!

În autobuz (cel către Vâlcea) sunt martoră (de fapt, cam spionez) la nişte discuţii care mă binedispun foarte. Un bătrân cu clop de cioban, care a urcat cu greu în autobuz, însoţit de sora lui, vorbeşte la mobil cu o altă soră (presupun), din Spania. Conversaţie luuungă şi plină de farmec.

“-Uite, mă mai duc şi eu pe la Bucureşti, că de Ceauşescu m-am săturat” (?!; alţii îmi spun: “Conducători ca Gheroghiu-Dej şi Ceauşescu nu mai găsim noi!”    ).

“-Am reumatism la şale, am avut un picior rupt”

“-Ce-ai căutat tu de la Mariţa² în Spania? Da’cu spaniolii te poţi înţelege în vorbă?…Ţi-e dor de mine?! Păi aş veni, dar nu ştiu cum să ajung, vino tu, că tu ai plecat, tu ştii pe unde să te întorci…”

Se discută îndelung pe marginea faptului că sora nu a intrat în biserică la moartea mamei.

“-Toate câte se întâmplă eu le ţin minte; uite, dacă ţin minte că nu ai intrat în biserică atunci când a murit maică-mea. De ce nu ai intrat? Ai fost singura!…Toţi murim. Ăştia care mai suntem tineri îmbătrânim şi toţi murim…”

“-….Mi-a făcut o injecţie din Germania. A fost 150.000. Soră-mea E. a dat. Şi tu ai dat?! Să nu umbli cu minciuni!…”

“-Nu ştiu cine ţi-a pus numele T…Da’ cine te-ndemnat să treci la catolici?!….De ce nu ai intrat în biserică la moartea mamei?…Păi, şi tu ai să mori…După tine, nimeni?!”

“-Îmi trimiţi o portocală?! Pă cine? Pă avion?!”

“-Da’ceva bani câştigaţi p-acolo?”

“-Dacă aveţi maşină înseamnă că poţi veni la Mariţa cu maşina, nu mai vii cu avionul….Unde or fi tot mergând avioanele, că pe acolo, pe la Mariţa eu tot văd trecând pe cer, când într-o parte, când în alta. Unde s-or fi tot ducând?!”

“-….e cioban la Poienari; acolo stă şi iarna, acolo stă şi vara, nici nu ştiu când o mai apărea acasă la el, că are şi el casa făcută…”

“-…a murit nevastă-sa Maria şi el a luat alta, de i-a murit bărbatu’, îl chema Ionel…şi a luat-o pe femeia asta, Leana, că el nu a putut să stea fără muiere. Eu nu am fost niciodată însurat. Cu cine?! Nu sunt femei la Mariţa…”

Şi conversaţia se încheie:

“-No bine, să fim sănătoşi cu toţii, să ne mai putem vedea şi altădată!”

Un bătrân îşi poartă bagajele pe un băţ pe marginea autostrăzii.

Unchiaşul meu de la Mariţa vorbeşte cu sora sa de pe scaunul alăturat.

“-De unde dracu’ să aibă copii, dacă el nu a fost însurat?!”

“-Cum, mă, să iese din ortodoxie?! Asta-i “minunea minunilor”!”

Sora îi arată facturile de lumină pe care i le plăteşte.

“-Să nu mai plăteşti lumina, de unde ştiu ăia cât consum? Şi apoi eu nici nu ţin lumina aprinsă noaptea…Ce o să îmi facă? Că doar nu o să vină să o taie…

-Păi a fost tăiată…

-?!… Da’ frati-miu plăteşte? Al lu’…. nu are nici lumină, n-are niciun stâlp, nu plăteşte. Are televizor. Ăla nici nu mănâncă, că n-are bani. Mai dă pe ţigări… ”

“-Da’ te-ntreb eu pe tine, ştii de ce l-au împuşcat pe Ceauşescu?! Păi toată lumea ştie că l-au împuşcat pe Ceauşescu…

-Că n-a avut lumea de lucru. Toţi l-am omorât pe Ceauşescu!

-Nu , vreau să spun, nu ştii?! Numai eu ştiu! Ştii de ce?! Că luase toată averea din toată ţara românească!”

Asta a fost povestea unchiaşului. Am trecut cu vederea peste problemele sale mărunte cu Poliţia de care nu-i pasă, şi pe care i le rezolvă sora.

Înfipt în braţul oblic ascendent al unei fântâni de la ieşirea din Piteşti stă un drapel tricolor.

În albia Topologului, şenilele unui excavator sunt cu totul acoperite de apă.

Merii pitici şi plaţi din livadă mai au doar câteva frunze galbene rătăcite pe vârfuri.

 Un căţel stă cocoţat -am mai văzut eu pe coteţe- tocmai pe o clădire de vreo 2 metri, al cărei spate este la nivelul unui tăpşan.

A fost multă muzică şi de data asta.

Spun numai de nu îţi spun ce e, dă un click.

Hypnotised (Simple Minds) şi Mensch (Herbert Grönemeyer) par să aibă începuturi asemănătoare.

Quietness is the mother of prayer, and prayer -the manifestation of divine glory.

John Damascene

Şi acum sunt gata de publicat. Citiţi-mă şi mai daţi-mi de ştire cu un mesaj, un comentariu. Numai bine.

Scrisul lui Adi

¹cioburi de sticlă

²sat în Vaideeni, Vâlcea

Îmi plac coincidenţele. Frumuseţe tulburătoare în locuri în care nu te aştepţi.

Lucru de mirare să adun eu acum, iată, pentru a treia oară, mici istorisiri legate de călătoria mea săptămânală la Bucureşti…

Căutând după driverele calculatorului am găsit oracolul meu de la 12 ani, motiv de mare distracţie.

Am asistat apoi la două discuţii opuse, la care eu am fost un martor tăcut, dar amuzat şi bucuros de împrejurarea creată. Într-o seară cineva spunea cu o nuanţă peiorativă : “poeţi!”, pentru ca a doua zi o altă persoană să îi explice răstit alteia, cu acelaşi sens depreciativ: “chestia asta e scrisă de un inginer!”.

Frumos şi uimitor, pe marginea autostrăzii,un grup măricel de egrete albe.

În drum spre Radu-Vodă, îmi atrage atenţia un afiş: curs de iconografie bizantină. De vrei să-ţi însuşeşti meşteşugul, cetitorule, te invit să vizitezi pagina îndrumătoarelor.

Mă abat un pic pe la biserica lui Bucur Ciobanul. E prima dată când o vizitez. Găsesc poarta deschisă. În grădină lucrează cineva. Schele. Urc şi descopăr o bisericuţă albă, curată, cu mulţime de icoane rânduite frumos pe pereţi. Mă închin şi dau să ies, dar exact în cadrul uşii stă cu spatele o femeie slujitoare a lăcaşului. Îmi place lucrul acesta şi aş vrea să mai rămân, dar am o întâlnire. Îmi doresc însă să revin într-o duminică să asist la Liturghie.

România este un mecanism care are şi aripi, este şi mamifer şi industrie, şi ciobănie, şi ghiolbănie, şi aristocraţie, toate la un loc.

Dan C. Mihăilescu: „Cioran ar fi fost fericit în România de azi”/Adevărul

Vecernie la Radu-Vodă.

Pe Moşilor, legată deasupra unei maşini, o coroană bogată de gerbere viu colorate: roz, portocalii, coraille…

Desigur, medicii care au grijă de mine sunt îngroziţi de natura mea sedentară. Dar când tipul care ne-a adus jogging-ul a murit la 62 de ani în timpul unei alergări, m-am simţit  personalmente vindecat.

Interviu cu Andrei Pleşu

Se pare că rudele care mă găzduiesc se bucură în aceeaşi măsură ca mine că ne întâlnim.

Point de Vue aminteşte de Herta Muller şi Concertul lui Radu Mihăileanu şi publică un interviu cu împărăteasa Farah a Iranului despre colecţia Muzeului de artă modernă din Teheran.

La biserica Silvestru lumea aşteaptă să se spovedească acum, în postul Crăciunului.

Mă întâlnesc cu V. în staţia unde mă urc, deşi întrevederea urma să fie la Romană. Mergem la Cărtureşti. Cărţi poştale mai acătării, cărţi de fotografie, muzică, literatură, stationery, teologie. Expoziţia lui Mihai Moiceanu apoi.

În troleibuzul care mă duce la autogara Militari încerc să disting un cuvânt de pe o cutie de vopsea. Innenfarbe

“Ich bin nicht verruckt, meister, Ich bleibe zu Hause.¹”, citesc amuzată în Rostul lumii/Nicolas Bouvier în timp ce aştept maşina spre Vâlcea, când deodată o aud râzând pe babuşca de lângă mine: “-Cred că l-a săturat de plimbare!”. Se referă la nepoţelul care trece prin faţa noastră împreună cu bunicul. “-Cred că au trecut de vreo 20 de ori pe aici!”

Regret că nu voi merge la concertul Simple Minds din 15 decembrie. Îi ascult pe YouTube.

Am ajuns în Vâlcea. Nu ştiu cum şi-a găsit vad o cofetărie cu oferte pentru diverse ocazii festive în dosul gheretelor care se ocupă cu pregătirile pentru înmormântare:).

Avem şi noi ţiganii noştri cu fuste plisate şi înflorate şi cozi împletite şi pe bărbătuşii lor cu mustăţi împletite, pălării mari, pantaloni largi cu pense, veste şi burlane.

Voi nu ştiţi nici de podul nostru de fier peste Olăneşti, pe marginea căii ferate (se vede în fundal în poză). O fetiţă îşi face loc printre trecători cu un pas foarte susţinut:).

Nu obişnuiesc să visez, însă mi se întâmplă să mi se năzare prin somn că văd ceva ce nu îmi place într-o biserică, apoi merg să mă plâng la preotul care în alt vis îmi fusese extrem de binevoitor, dar de data aceasta nu e de partea mea (în vis, fireşte). A doua zi deschid pentru prima oară articolul pe care mi-l trimisese A. cu o seară înainte. O poveste asemănătoare:).

Miercuri vom avea mare lansare, mare la sediul cel nou al teatrului Anton Pann (unde s-a nimerit să fiu chiar prima cumpărătoare de bilete-stau aproape ): “Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă”, Nicolae Manolescu. Era să uit, mama l-a avut profesor. Îmi promisesem să îi citesc cursurile…Este vorba de ora 5 PM pentru vâlcenii care îmi citesc blogul.

Dacă m-aş fi găsit în Bucureşti joi, în schimb, aş fi fost cu siguranţă la lansarea Cuvintelor nescrise ale lui Zhang Jie, la Diverta Magheru (18:00 Uhr).

Ulysse de Marsillac, care vizita Bucureştiul pe la 1850 ne-a lăsat nişte memorii în care a scris: “Bucureştiul are harul excepţional de a ne satisface atât dorinţa de civilizaţie, cât şi aceea de libertate”.

interviu cu Andrei Pleşu

Aşa să fie?!

P.S. Când nici nu îmi mai trecea prin minte, în timp ce scriam această postare, îmi vine înştiinţarea că blogul a fost înscris în amplul director www.crestinism-ortodox.com/ , lucru care mă obligă un pic să rămân într-o albie cuminte.

P.P.S. Văd pentru prima dată drapelul românesc în sigla google.ro

¹Eu unul nu sunt nebun, maestre, stau acasă.

• Panorama-Muzeul de icoane din Suprasl (S: forumul Orthphoto.net, user: alik)

· Istoria Ortodoxiei poloneze, povestită de Mănăstirea Suprasl

• Sfinţii Părinţi despre mântuire

• Letter of St.Cyprian of Cartagena to Caecilius, on the Sacrament of the Cup of the Lord (S: grupul Echoes of the Apostles de pe Facebook, David Hawthorne)

Necesită donaţii:

• “Genocidul sufletelor. Experimentul Piteşti-reeducarea prin tortură”-film documentar

•  “60 de biserici de lemn din Nordul Olteniei şi Sudul Transilvaniei”- restaurare

Dacă tu, Preaputernice, auzi, într-adevăr, rugăciunea aceasta străbună, învăţată din cărţi, ascultă şi gândurile mele. Ele n-au să tulbure taina rugăciunii.

                Stăm, Doamne, aici, în valea Malakumdîceap, lângă groapa pe care am săpat-o pentru Kazangap în loc pustiu  şi sălbatic, pentru că n-am izbutit să-l înmormântăm în cimitirul în care dorea să odihnească, şi din tării ne priveşte şoimul, şi stăm cu palmele deschise, luându-ne rămas bun de la Kazangap. Dacă exişti, Preaputernice, iartă-ne şi primeşte trupul robului tău Kazangap cu îndurare, iar dacă o merită, hărăzeşte-i pace veşnică. Ne-am străduit să facem tot ce ţinea de noi. În rest, facă-se voia ta!

                          __________________________________       

         Şi acum, dacă îmi ridic glasul către tine în acest ceas, ascultă-mă, cât încă mai sunt viu şi gândesc. E drept, oamenii atâta ştiu-să te roage tot timpul: miluieşte-mă, ajută-mă, apără-mă! Prea mult aşteaptă de la tine, şi când li se cuvine, şi când nu. În sinea lui, şi ucigaşul vrea să fii de partea lui. Dar tu taci întruna. Şi, ca oameni ce suntem, ni se pare uneori, mai cu seamă în clipele grele, că numai pentru asta te şi afli tu acolo, în ceruri, ca să taci. Nici ţie nu ţi-e uşor, îmi dau seama, rugile noastre n-au sfârşit şi număr. Dar tu eşti unul singur. În ceasul acesta eu nu cer nimic: vreau doar să-ţi destăinui gândurile mele.

                M-am întristat foarte pentru că cimitirul nostru sfânt, unde odihneşte Naiman-Ana, nu ne va mai primi de-acum încolo osemintele. Şi de aceea eu aş vrea să-mi dorm somnul de veci pe tăpşanul acesta din Malakumdîceap călcat de tălpile lui Naiman-Ana. Iar dacă-i adevărat că, după moarte, sufletul se strămută în altă fiinţă, eu nu m-aş vrea furnică, m-aş vrea un şoim alb, ca să zbor, întocmai ca acesta care se roteşte deasupra noastră, peste întinderea stepei şi să mă satur privind pământul. Asta-i tot ce-mi doresc.

                În faţa acestor tineri îmi rostesc acum testamentul. Dorinţa mea e să fiu îngropat aici. Numai că nu ştiu cine are să se roage la căpătâiul meu. Tinerii de azi nu cred în tine şi nici nu ştiu vreo rugăciune. Pentru că nimeni nu ştie şi nu va afla vreodată dacă exişti cu adevărat. Unii spun că exişti, alţii-că nu exişti. Eu vreau să cred că exişti, că exişti în gândurile mele. Când înalţ rugi spre ceruri, mă rog, de fapt, prin tine, mie însumi, şi-n ceasul acela mi-e dat să gândesc aidoma ţie, Ziditorule. Iată miezul credinţei. Dar ei, cei tineri, nu se gândesc la acest lucru şi dispreţuiesc rugăciunile. Ce-şi vor putea ei spune lor înşile şi altora în marele ceas al morţii? Vrednici sunt de milă. Cum vor să-şi dea seama cât preţuiesc ca oameni, dacă nu-s în stare să-şi înalţe gândurile atât de sus, încât să devină, pentru o clipă, Dumnezeu? Iartă-mă, poate că-ţi iau numele-n deşert. Nici unul dintre ei nu va putea ajunge Dumnezeu: or asta înseamnă că şi tu ai înceta să exişti. Dacă omul nu s-ar putea socoti, în sinea lui, Dumnezeu, un Dumnezeu în stare să-i ocrotească pe oameni, aşa cum ar trebui să-i ocroteşti tu, atunci nici tu, Doamne, n-ai mai exista…Şi eu n-aş vrea să pieri fără urmă…

                Iată rădăcinile tristeţii mele. Să mă ierţi, Doamne, dacă-ţi greşesc. Sunt un om simplu , gândesc aşa cum mă pricep. Acum o să dau glas ultimelor cuvinte din cărţile sfinte, ca să începem îngropăciunea. Binecuvântă pe robii tăi…

O zi mai lungă decât veacul-Cinghiz Aitmatov

Foto: Kalvis Vitolins, Wikimedia Commons