gânduri

Sfântul Teodor al Edesei este pomenit la 19 iulie.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Teodor, care a sihăstrit în Lavra Sfântului Sava, si apoi s-a facut arhiepiscop al Edesei

Sf. Teodor, Episcopul Edesei, s-a născut în oraşul sirian Edesa, fiind toată viaţa sa un vas luminat al minunilor lui Dumnezeu, Cel mărit întru sfinţii săi. 

La vârsta de 12 ani după ce şi-a pierdut părinţii şi şi-a dat toate bunurile săracilor, s-a dus la Ierusalim unde a fost tuns la Lavra Sfântul Sava cel Sfinţit. După 12 ani de severă ascultare monahicească, urmaţi de alţi 24 de ani de pustnicie şi abstinenţă, Domnul L-a chemat pe înduhovnicitul părinte să fie episcop ca să ajute la luminarea oamenilor. După moartea Episcopului Edesei nu s-a găsit urmaş mai vrednic decât Sf. Teodor, fiind ales cu îngăduinţa Patriarhilor Antiohiei şi Ierusalimului, a clerului şi poporului.

Nu i-a fost uşor sfântului să-şi părăsească viaţa în pustnicie dar s-a supus voii lui Dumnezeu, asumându-şi sarcina de a păstori enoriaşii Bisericii Edessa, în timpul împăratului bizantin Mihail şi a mamei sale Teodora (842-855). În timpul sfintei slujbe de sfinţire ca episcop, o minune a avut loc în biserică, şi anume: oamenii au văzut cum un porumbel alb ca zăpada a zburat din cupola bisericii şi s-a aşezat pe capul noului episcop. Sf. Teodor a făcut toate eforturile pentru a conduce turma sa foarte bine, fiind pentru toţi un model de credinţă, prin cuvinte, viaţă şi iubire. Prin exemplul vieţii sale sfinte, el şi-a călăuzit turma sa spre mântuire. Teodor a luptat mult cu ereticii apărând cu străşnicie biserica sa de tentaţii străine şi învăţături mincinoase. Părintele Teodosie Stilitul, văzător cu duhul, îl sprijinea şi îl ajuta pe Sf. Teodor în lupta spirituală pentru comunitate, nevoindu-se în pustnicie nu departe de oraş, lângă mănăstirea Marelui Mucenic Gheorghe. Cu binecuvântarea părintelui, Sf. Teodor a pornit într-o călătorie la Bagdad, în vizită la califul Mavi ca să-i ceară socoteală pentru măsurile nedrepte luate împotriva ortodocşilor. Ajungând la Mavi, sfântul l-a găsit pe acesta grav bolnav. Cerând ajutor la Dumnezeu, sfântul episcop aruncă puţin pământ de la Mormântul Domnului într-un vas cu apă şi i-l dădu ca să-l bea. De îndată ce l-a băut, califul s-a vindecat şi din recunoştinţă, a fost de partea sfântului în doleanţele pe care le-a avut, ascultându-i bucuros învăţăturile. În cele din urmă, împreună cu trei apropiaţi de-ai lui, a acceptat botezul în creştinism, luând numele de Ioan. Mărturisindu-şi toţi credinţa în Dumnezeul creştinilor în faţa musulmanilor, califul Ioan şi ceilalţi trei au fost omorâţi. Califul le-a apărut în acelaşi timp în vis Sfântului Teodor şi Sfântului Teodosie, spunându-le că i s-a dăruit să sufere moarte pentru Hristos şi Hristos l-a numărat cu ceilalţi Mucenici. El a promis că se vor întâlni în scurt timp în rai. Acest lucru a fost un semn pentru sfântul Domnului că se apropia sfârşitul său. În 848, aflându-se din nou în singurătate la Lavra Sf. Sava cel Sfinţit, Sf. Teodor s-a săvârşit în pace.

Sf. Teodor a lăsat creştinilor scrierile sale edificatoare¹. “Viaţa Sf. Teodor al Edessei” a fost foarte citită în sec. al XVI-lea şi al XVII-lea, fiind păstrată în mai multe manuscrise.

www.calendar-ortodox.ro

·Istorisire a Sfântului Teodor, episcopul Edesei, despre un stâlpnic minunat din acea cetate (luna ianuarie în 7 zile, “Proloagele”)

¹”Una sută capete”, “Cuvânt despre contemplaţie” în Filocalia vol.al IV-lea (cf. “Florilegiu filocalic” , editura Herald, Bucureşti 2003)

Alungă departe de tine duhul mult vorbitor căci în el sunt ascunse toate patimile cele rele: minciuna, îndrăzneala, gluma uşuratică, râsul, calomnia, răutatea, vorba prostească şi pe scurt vorbind, ceea ce s-a spus: ”Din multa vorbire nu va lipsi păcatul.” (Pilde 10,19) Bărbatul tăcut este scaunul simţirii iar Domnul a spus că vom da socoteală pentru orice cuvânt deşert.

Sfântul Teodor al Edesei

· Imaginile la flickr

Mânăstirea Turnu (1)

Precum pentru lucrurile dinafară sunt zarafi¹, ţesători, vânători, oameni de război şi meşteşugari, aşa şi pentru cele dinlăuntru cugetă că sunt între gânduri unele care se ocupă cu jocurile de noroc, altele otrăvesc, altele tâlhăresc, altele vânează, altele murdăresc, altele omoară şi aşa mai departe. Tuturor trebuie să le interzicem scurt intrarea, prin împotrivire evlavioasă şi rugăciune, şi mai ales celor ce murdăresc, ca să nu spurce locul cel sfânt şi să întineze omul lui Dumnezeu.†

Loviturile ce ni le dă vrăjmaşul fie pe văzute, fie pe nevăzute, adeseori le simţim şi le vedem. Dar chinurile şi durerile ce le suferă el de la noi, când devenim uneori virtuoşi sau ne căim pentru greşeli sau răbdăm îndelung şi rezistăm în necazuri sau ne rugăm să împlinim cu râvnă toate celelalte prin care el e chinuit, pedepsit, făcut să se tânguie, lovit - toate acestea după iconomia dumnezeiească noi nu le vedem, ca să nu ne mândrim şi moleşim. Căci “drept este înaintea lui Dumnezeu să răsplătească cu necaz celor ce ne necăjesc pe noi.†

Când, urând patimile, suntem tulburaţi şi mai tare de gândurile neruşinate ale dracilor, să ne sprijinim şi mai mult pe credinţa în Domnul şi să ne facem şi mai întărită nădejdea în bunurile veşnice făgăduite, de care se silesc vrăjmaşii să ne lipsească şi să ne înstrăineze, din pizmă. Căci dacă n-ar fi foarte mari acele bunuri, n-ar arde dracii de o atât de mare pizmă împotriva noastră şi nu ne-ar săgeta aşa de des cu gânduri întinate, crezând că îşi vor sătura furia lor şi ne vor împinge la deznădejde, prin supărarea multă şi cu anevoie de purtat.‡

Vrăjmaşii se răzbună pe purtarea şi râvna ta pălmuindu-ţi sufletul cu încercări felurite şi negrăite. Dar din necazurile multe şi nespuse ţi se împleteşte cununa; şi ”întru neputinţe se desăvârşeşte puterea lui Hristos”; şi în stările triste ale sufletului obişnuieşte să înflorească harul Duhului. ”Că a răsărit celor drepţi lumină în întuneric”. Să ţinem numai îndrăznirea şi lauda nădejdii tare până la sfârşit.‡

Chiar şi o ispită mică, dacă e îngăduită, împiedică pe cel ce se sârguieşte în înaintare. Să te încredinteze despre aceasta echeneida², peştişorul cel atât de mic, care opreşte numai cu atingerea o încărcătură foarte mare, împiedicând-o să înainteze. Şi adu-ţi aminte de cel ce zice: ”Eu, Pavel (cel atât de mare), am vrut să viu o dată şi încă o dată la voi, dar ne-a împiedicat Satana”. Dar să nu te tulburi pentru aceasta, ci luptă-te mai departe prin răbdare şi vei avea parte de har.

Nevoieşte-te să păstrezi nepătată strălucirea luminii din puterea cârmuitoare a sufletului. Căci de ai început să priveşti cu patimă, te-a întunecat Domnul şi a trimis zăbranic³ peste obrazul tău şi lumina ochilor tăi nu mai este cu tine. Dar chiar dacă s-ar întampla acestea, nici atunci să nu descurajezi şi să nu slăbeşti. Ci să te rogi, împreună cu sfântul David: ”Trimite lumina Ta şi adevărul Tău, mie celui mâhnit, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu”. Căci ”trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului”.

 Fericit cel ce mănâncă şi bea în viaţa aceasta fără să se sature, rugăciuni şi psalmi, ziua şi noaptea şi se întăreşte pe sine cu slăvita cetire a Scripturii. Căci această împărtăşire va da sufletului o bucurie nemicşorată în veacul ce va să vie.

 

Cuviosul Ioan Carpatiul

¹bancher, cămătar

†***, Florilegiu filocalic, editura Herald, 2003 , cu acordul editurii

‡ www.filocalia.ro

²peşte din familia Echeneidae

³ Ţesătură fină de mătase, de borangic sau de lână, de culoare neagră, văl de doliu

„«Dans aucun autre pays on ne peut voir chose pareille» , écrivait un expert an art sacré[1]. «Vu de l’extérieur, chaque église est un pièce de décor charmante, qu’il faut admirer dans son cadre vert et blanc – vert de la pelouse sur laquelle s’élève l’église, blans de l’enceinte et des constructions monastiques qui forment une cadre rectangulaire autour de l’église[2].»

«La peinture extérieure constitue ce que la Moldavie a produit de plus personnel et de plus original[3].»

[...]Les murs extérieures de ces églises[4] sont peints depuis la corniche jusqu’aux fondements de fresques aux couleurs vives. Les intempéries et le climat extrêmement dur de la Haute-Moldavie n’ont pas réussi à détruire ces fresques. Les couleurs y sont aussi vives qu’au moment de leur création , il y a quelques siècles. Ces cinq églises célèbres ne sont pas les seules. Tout les deux ou trois kilomètres, on trouve un monastère, un oratoire, un skite, une grotte d’ermite. Sur un rayon d’environ cent kilomètres, il y a des trésors d’art religieux comme dans un musée. Vers l’ouest, s’élève la chaîne bleue des Carpates. Elle est comme une iconostase. Sur le versant oriental de cette montagne, s’élèvent, dans les forêts de sapins, les monastères placés  presque les uns à côté des autres, commes les icônes dans une église byzantine. Ce sont de monastères de Neamt, Agapia, Varatec, Secu, Putna, Harlau, Baia, Probota, Suceava, Patrauti, Radauti, Rasca, Dolhesti, Bistrita, Slatina, Mislauti, Horaita, Valeni, Pangarati, Dragomirna, Dobrovat, Balinesti et Parhauti.