Rugăciune(1)

Sihastria Monastery, All saints Holly Sunday wall frescoeStăpâne, Doamne, Atotputernice şi Făcătorule a toate, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul milei, Cel ce ai zidit pe om din pământ şi l-ai arătat după chipul şi asemănarea Ta, ca şi prin el să se slăvească pe pământ marea cuviinţă a numelui Tău şi care fiind căzut prin călcarea poruncii Tale, l-ai zidit iarăşi a doua oară, spre mai bine, prin Hristosul Tău, şi l-ai suit la ceruri, îţi mulţumesc că ai înmulţit spre mine slava Ta şi nu m-ai dat vrăjmaşilor mei, care caută să mă tragă cu totul în jos, în prăpastia iadului, nici nu m-ai lăsat să pier întru fărădelegile mele. Deci acum, mult-Milostive şi Iubitorule de bine, Doamne, Cel ce nu voieşti moartea păcătosului, ci aştepţi întoarcerea lui, ca să-l primeşti, Cel ce  ridici pe oamenii cei căzuţi şi tămăduieşti pe cei zdrobiţi, întoarce-mă şi pe mine la pocăinţă şi, căzut fiind, mă ridică şi, zdrobit fiind, mă vindecă. Adu-Ţi aminte de îndurările Tale şi de bunătatea Ta cea veşnică şi nemărginită şi uită fărădelegile mele cele nenumărate pe care le-am săvârşit cu cuvântul şi cu fapta şi cu gândul; dezleagă împietrirea inimii mele şi-mi dă lacrimi de umilinţă pentru curăţirea întinăciunii cugetului meu! Ascultă, Doamne! Ia aminte, Iubitorule de oameni! Milostiveşte-te, îndură-Te, şi izbăveşte  ticălosul meu suflet de tirania patimilor ce domnesc în mine! Să nu mă mai bântuiască păcatul şi diavolul cel vrăjmaş să nu mă mai vatăme, nici să mă mai ducă la voile lui, ci răpeşte-mă cu mâna Ta cea tare de sub stăpânirea lui şi împărăţeşte Tu întru mine, Bunule şi Iubitorule de oameni, Doamne. Să fiu cu totul al Tău, binevoind să vieţuiesc de acum după voia Ta! Prin negrăita Ta bunătate dă-mi curăţire inimii, pază gurii, îndreptare faptelor, cuget smerit, pace gândurilor, linişte puterilor mele sufleteşti, bucurie duhovnicească, dragoste curată, îndelungă-răbdare, bunătate, blândeţe, credinţă nefăţarnică şi înfrânare prea cuprinzătoare, şi mă umple de roadele tuturor bunătăţilor cu darul Preasfântului Tău Duh. Să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici să-mi răpeşti sufletul neîndreptat şi nepregătit; ci fă-mă desăvârşit cu desăvârşirea Ta şi aşa mă scoate din viaţa aceasta, ca trecând cu darul Tău fără de opreală începătoriile şi stăpâniile întunericului, să văd şi eu frumuseţea cea negrăită a slavei Tale celei neapropiate, împreună cu toţi sfinţii Tăi, întru care s-a preaslăvit şi s-a cinstit întru tot cinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, în veci. Amin. 

după a şaptesprezecea catismă din Psaltire

Add comment aprilie 2, 2008

Mânăstirea Radu-Vodă, Bucureşti

Filmul cuprinde cele mai importante aspecte legate de mânăstirea Radu-Vodă din Bucureşti într-o formă sintetică şi oferă câteva informaţii esenţiale pentru cei care vor să cunoască acest lăcaş de cult. Un film reuşit! Doamne, ajută!

Film publicat pe YouTube de Octavian . Mulţumiri!

Add comment aprilie 1, 2008

Drumul cel strâmt

+

«Să fim atenţi la noi înşine ca nu cumva spunând că umblăm pe drumul cel strâmt şi greu, să fim înşelaţi urmând pe cel larg şi uşor. Semnele după care vei recunoaşte drumul cel strâmt sunt : înfrânarea de la mâncare, nedormirea, oprirea de la a bea apă multă, lipsirea de pâine, înghiţirea băuturii purificatoare a dispreţului faţă de sine, îndurarea batjocurilor, ironiilor, insultelor, tăierea voii proprii, suportarea ofenselor, nemurmurarea la dispreţ, împotrivirea la mândrie, răbdarea curajoasă a nedreptăţii, nesupărarea pe cel care te vorbeşte de rău, nemânierea faţă de cel care te nesocoteşte, smerirea de sine atunci când eşti osândit.» 

Ioan Scărarul, Scara Raiului, ed.a V-a, traducere, introducere şi note de mitropolit Nicolae Corneanu, Editura “Învierea”, Arhiepiscopia Timişoarei, 2004

 Foto: Fontplay

 

Add comment martie 23, 2008

Lucrarea virtuţilor- Sf.Ioan Scărarul

«Precum atunci când scoatem apă din fântână se întâmplă ca, fără să ne dăm seama, să scoatem şi unele animale numite broaşte, tot astfel atunci când lucrăm virtuţile deseori amestecăm cu dânsele în mod inconştient şi făptuirea unor patimi, ca spre pildă: lăcomia pântecelui se împleteşte cu primirea de străini, desfrânarea cu dragostea, viclenia cu dreapta judecată, răutatea cu priceperea, iar viclenia, încetineala, lenevia, împotrivirea în cuvânt, prea marea încredere în dreptatea faptelor proprii şi neascultarea cu blândeţea; încrederea în ştiinţa proprie cu tăcerea; mândria cu bucuria; lenea cu nădejdea; osândirea iarăşi cu dragostea; trândăvia şi lenevia cu liniştea; asprimea cu fecioria; încrederea în sine cu smerenia; iar slava deşartă este ca o băutură de obşte sau mai degrabă venin, ce se răspândeşte peste toate virtuţile amintite.»

 

Ioan Scărarul, Scara Raiului, ed.a V-a, traducere, introducere şi note de mitropolit Nicolae Corneanu, Editura “Învierea”, Arhiepiscopia Timişoarei, 2004

1 comment martie 21, 2008

“Slavă lui Dumnezeu pentru toate”

j0425480.jpg

« Doamne,  ce  bine  e  să  fii  oaspetele  zidirii  Tale:  vântul  bine  înmiresmat,  munţii  care  tind  spre  cer,  apele  ca  nişte  oglinzi  nemărginite  în  care  se răsfrâng  aurul  razelor  şi  curgerea  lină  a norilor.  Întreaga  fire  şopteşte  tainic,  toată  e  plină  de  mângâiere,  păsările  şi  dobitoacele  poartă  pecetea iubirii  Tale.  Binecuvântat  este  pământul  cu  frumuseţea  cea  degrab  trecătoare  care  deşteaptă  dorul  de  veşnicul  locaş  unde  întru  nestricăcioasa  frumuseţe  se  aude  cântarea:  Aliluia! »

Condacul II din Acatistul de mulţumire - “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”  [*]


[*] Scris de mitropolitul Trifon ( prinţul Boris Petrovich Turkestanov, +1934)  , dar atribuit protopresbiterului-martir Grigorie Petrov (+1942,  într-o închisoare sovietică), probabil pentru că s-a găsit între efectele acestuia. Imn de slavă lui Dumnezeu de o deosebită frumuseţe compus în mijlocul celor mai teribile suferinţe. Titlul său reproduce ultimele cuvinte rostite în exil de Sf.Ioan Gură de Aur , Doxa to theo panton eneken 

2 comments februarie 20, 2008

Next Posts Previous Posts


Get notified via RSS feed or e-mail when new content is added

Fun quiz


You’re Origen!

You do nothing by half-measures. If you’re going to read the Bible, you want to read it in the original languages. If you’re going to teach, you’re going to reach as many souls as possible, through a proliferation of lectures and books. If you’re a guy and you’re going to fight for purity … well, you’d better hide the kitchen shears.

Find out which Church Father you are at The Way of the Fathers!

Great investments

Categorii

Blogroll


Icoane Ortodoxe

Calendar

august 2008
L M Mi J V S D
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhive

Blog Stats

  • 8,805 hits

Contact

w dot ganduri at yahoo dot com
messenger1.jpgw.ganduri