Rugăciune(1)
Stăpâne, Doamne, Atotputernice şi Făcătorule a toate, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul milei, Cel ce ai zidit pe om din pământ şi l-ai arătat după chipul şi asemănarea Ta, ca şi prin el să se slăvească pe pământ marea cuviinţă a numelui Tău şi care fiind căzut prin călcarea poruncii Tale, l-ai zidit iarăşi a doua oară, spre mai bine, prin Hristosul Tău, şi l-ai suit la ceruri, îţi mulţumesc că ai înmulţit spre mine slava Ta şi nu m-ai dat vrăjmaşilor mei, care caută să mă tragă cu totul în jos, în prăpastia iadului, nici nu m-ai lăsat să pier întru fărădelegile mele. Deci acum, mult-Milostive şi Iubitorule de bine, Doamne, Cel ce nu voieşti moartea păcătosului, ci aştepţi întoarcerea lui, ca să-l primeşti, Cel ce ridici pe oamenii cei căzuţi şi tămăduieşti pe cei zdrobiţi, întoarce-mă şi pe mine la pocăinţă şi, căzut fiind, mă ridică şi, zdrobit fiind, mă vindecă. Adu-Ţi aminte de îndurările Tale şi de bunătatea Ta cea veşnică şi nemărginită şi uită fărădelegile mele cele nenumărate pe care le-am săvârşit cu cuvântul şi cu fapta şi cu gândul; dezleagă împietrirea inimii mele şi-mi dă lacrimi de umilinţă pentru curăţirea întinăciunii cugetului meu! Ascultă, Doamne! Ia aminte, Iubitorule de oameni! Milostiveşte-te, îndură-Te, şi izbăveşte ticălosul meu suflet de tirania patimilor ce domnesc în mine! Să nu mă mai bântuiască păcatul şi diavolul cel vrăjmaş să nu mă mai vatăme, nici să mă mai ducă la voile lui, ci răpeşte-mă cu mâna Ta cea tare de sub stăpânirea lui şi împărăţeşte Tu întru mine, Bunule şi Iubitorule de oameni, Doamne. Să fiu cu totul al Tău, binevoind să vieţuiesc de acum după voia Ta! Prin negrăita Ta bunătate dă-mi curăţire inimii, pază gurii, îndreptare faptelor, cuget smerit, pace gândurilor, linişte puterilor mele sufleteşti, bucurie duhovnicească, dragoste curată, îndelungă-răbdare, bunătate, blândeţe, credinţă nefăţarnică şi înfrânare prea cuprinzătoare, şi mă umple de roadele tuturor bunătăţilor cu darul Preasfântului Tău Duh. Să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici să-mi răpeşti sufletul neîndreptat şi nepregătit; ci fă-mă desăvârşit cu desăvârşirea Ta şi aşa mă scoate din viaţa aceasta, ca trecând cu darul Tău fără de opreală începătoriile şi stăpâniile întunericului, să văd şi eu frumuseţea cea negrăită a slavei Tale celei neapropiate, împreună cu toţi sfinţii Tăi, întru care s-a preaslăvit şi s-a cinstit întru tot cinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, în veci. Amin.
după a şaptesprezecea catismă din Psaltire
Add comment aprilie 2, 2008
+
«Precum atunci când scoatem apă din fântână se întâmplă ca, fără să ne dăm seama, să scoatem şi unele animale numite broaşte, tot astfel atunci când lucrăm virtuţile deseori amestecăm cu dânsele în mod inconştient şi făptuirea unor patimi, ca spre pildă: lăcomia pântecelui se împleteşte cu primirea de străini, desfrânarea cu dragostea, viclenia cu dreapta judecată, răutatea cu priceperea, iar viclenia, încetineala, lenevia, împotrivirea în cuvânt, prea marea încredere în dreptatea faptelor proprii şi neascultarea cu blândeţea; încrederea în ştiinţa proprie cu tăcerea; mândria cu bucuria; lenea cu nădejdea; osândirea iarăşi cu dragostea; trândăvia şi lenevia cu liniştea; asprimea cu fecioria; încrederea în sine cu smerenia; iar slava deşartă este ca o băutură de obşte sau mai degrabă venin, ce se răspândeşte peste toate virtuţile amintite.»
w.ganduri