Septembrie 26, 2007

Notice

Posted in Neincluse într-o categorie la 2:10 pm de adria74

25 septembrie

Incredibil! O zi fără calculator. 

 

Anunțuri

Septembrie 24, 2007

Troiţele

Posted in Semnificaţii la 10:18 pm de adria74

« […]troiţele de la intersecţii de drumuri îşi au rostul lor. Spiritele rele fug din acel loc şi din acea zonă. Preotul când sfinţeşte troiţa se roagă astfel: „[…] Trimite acum harul Preasfântului Tău Duh peste acest semn al crucii şi-l binecuvântează, îl sfinţeşte şi-i dă lui ca să fie semn înfricoşător şi tare asupra tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi…şi tuturor celor ce se vor închina Ţie înaintea semnului acestuia şi rugăciuni vor aduce, să le fii milostiv ascultător şi îndurat împlinitor al tuturor cererilor celor către mântuire…” ( Moliftelnicul; Rânduiala sfinţirii crucii şi troiţei).

Când treci pe lângă o troiţă şi te închini înaintea ei parcă simţi că te apropie ceva de ea, parcă o energie te atrage, îţi dă mângâiere, linişte. Cam cu măsura credinţei pe care o ai faţă de Sfânta Cruce şi Cel Răstignit pe Ea, cu aceeaşi ţi se răspunde. Punând mult suflet şi credinţă primeşti mângâieri şi satisfacţii pe măsură. Aici nu se mai poate păcăli nimeni, nu mai poate vicleni nimeni.troita

Dacă noi creştinii ortodocşi avem aceste comori inestimabile şi nu le conştientizăm, nu ştim să „profităm” sau să „uzăm” de ele este dureros. Unii vor spune că nu contează mult aceste lucruri la întărirea credinţei sau la mântuire. Dar să nu uităm că de la lucrurile mici pornesc cele mari, sau dacă nu le înfăptuim pe cele mici, pe cele mari nu numai că nu le vom putea înfăptui, dar nici nu le vom putea cunoaşte. »

Arhim.IOACHIM PÂRVULESCU, Sfătuiri duhovniceşti, Sfânta Mânăstire Lainici, 2004

Citește restul acestei intrări »

Septembrie 23, 2007

O excursie la Schitul Iezer

Posted in Mânăstiri, pelerinaje tagged , , , , , la 3:20 pm de adria74

          » Deja nu îi mai spun pelerinaj ;exclamationse vede că mi-a scăzut credinţa. 

16 septembrie 2007, duminică,Râmnicu-Vâlcea

Toată noaptea am petrecut-o la calculator, făcând primii paşi cu WordPress. Cred că a fost o idee bună. Îmi place să public pe net, interfaţa este plăcută. Poate fi un mare pas pentru organizare.

Nu am reuşit să ajung la ora 6 la autogară, mi-am mai făcut de lucru şi am ajuns pe ultima sută de metri, în jur de ora 8, am luat autobuzul spre Cheia ca şi unic călător; pe parcurs, au mai urcat doar câteva persoane. Era duminică şi foarte puţin trafic în oraş sau pe şosea; relaxant. Într-o oră am ajuns  la marginea satului Cheia, capătul liniei şi mi-am luat rămas bun de la şofer urmând să fiu prezentă în acelaşi loc la 17:15, singura cursă cu care mă puteam întoarce în acea zi.

Am plecat în grabă de acasă (întotdeauna păţesc aşa, nu îmi planific bine timpul, întotdeauna mai apare ceva în ultimul moment sau nu îmi găsesc un lucru –exclamationam probabil prea multe, deşi nu toate bune şi folositoare; trebuie să fac ceva în privinţa asta, o spun cu ruşine) şi din păcate nu mi-am găsit ceva important: o bluză groasă de trening , pentru că în zonă era răcoare.

blue flowerŞi am pornit spre schitul Iezer, cu gândul că o să mă încălzesc pe drum dacă merg mai repede şi că, oricum, va mai creşte temperatura. Drum forestier *** , linişte, susurul apei, câteva maşini care m-au depăşit; am cules flori (minunate) pe care mă gândeam să le păstrez aşa cum făceam în copilărie, cum am învăţat la botanică, ca într-un ierbar. Totuşi, cred că nimic nu poate egala descoperirea lor în mers, felul cum îţi atrag atenţia, cum se mişcă în bătaia vântului; sunt atât de frumoase când le priveşti mai îndeaproape! E bine să ne găsim timp şi starea potrivită pentru a ne bucura de ceea ce a lăsat frumos Dumnezeu în natură. Mulţumesc celor care m-au învăţat să fac asta şi mă îndeamnă mereu să văd partea frumoasă, lucruri mirifice peste care deseori trecem cu vederea, preocupaţi de prea multe griji, interese, gânduri apăsătoare şi necazuri.

 Pe drum am întâlnit două troiţe din câte îmi amintesc. Una mai nou construită, cu un loc frumos amenajat împrejur, loc de popas şi reflecţie. Iar cea de a doua: în locul numit „Crucile Moşilor”, unde sunt înmormântaţi peste 300 de călugări vieţuitori ai schitului Iezer care au fost ucişi de soţul ungur al uneia din fiicele domnitorului Mircea Ciobanul şi Doamnei Chiajna pentru un vas cu aur ce fusese îngropat la schit -refăcut de domnitor- spre a fi folosit pentru o ulterioară renovare. Schitul a fost atunci dărâmat, aurul-furat şi călugării-ucişi; în memoria lor, sătenii credincioşi au cioplit în stâncă trei cruci, după cum aflăm din cartea arhimandritului Veniamin Micle (Sfânta Mânăstire Bistriţa)  despre Sfântul Schit Iezer şi viaţa sfântului Antonie de la Iezer. Nu am identificat crucile; acolo este o mică troiţă şi un panou unde sunt descrise amănunte despre semnificaţia locului.

Am ajuns la Iezer, am întrebat la pangar de maica Eufimia pe care o cunoşteam din copilărie, de pe vremea când mergeam la bunici, la Cotmeana, în Argeş, unde dânsa era ghid. S-a întâmplat să fie şi ziua dânsei şi era într-adevăr acolo, în biserică, unde se slujea Sfânta Liturghie. Am asistat la slujbă, am stat apoi la masă (ceea ce nu prevăzusem, dar a fost binevenit) şi maica m-a invitat să rămân peste noapte. Am acceptat, a fost foarte bine, căci locul este foarte frumos şi aşa am putut merge şi a doua zi la schitul Pahomie.

Am depănat amintiri cu maica, am citit, am fost la slujbe, am reuşit să trimit un SMS acasă abia din vârful dealului din spatele mânăstirii, loc frumos cu câţiva pomi fructiferi;i-am anunţat că nu mă întorc în acea seară. Acolo sus pe deal este un loc de închinare acoperit, un spaţiu plăcut şi frumos îngrijit la depărtare de lume. Am stat de vorbă şi cu alte tinere maici la început de monahism; maica Eufimia ne-a povestit pe scurt viaţa sfântului Ioan Rusul, sfânt despre care nu ştiu foarte multe, dar la care am auzit că multă lume are evlavie; eu nu am auzit decât anul trecut de acest sfânt. Abia acum am început să citesc mai multe; am primit în dar şi cartea cu viaţa, minunile, Paraclisul, Acatistul şi slujba Sfântului Ioan Rusul editată de Mânăstirea Crasna.

 Am adormit repede seara; cred că eram obosită şi aerul era-cum se spune- tare.

 

17 septembrie 2007, luni, schitul Iezer 

M-am trezit devreme, am mers la slujba de dimineaţă, mi s-a oferit să mă întorc în Râmnic cu o maşină, dar am zis că merită să merg măcar până la schitul Pahomie, iar la chilia Cuviosului Antonie oricum voiam să ajung. Maica şi-ar fi dorit să mergem împreună şi până la schitul Bradu ( este în apropiere, nu am fost niciodată acolo, îmi amintesc că am întâlnit măicuţe de acolo pe drumul spre Pătrunsa, în ziua hramului, Cuvioasa Paraschiva).  Am plecat cu câteva merinde şi haine groase de la maica Eufimia. Am pornit la drum pe la ora 9 şi jumătate. Drumul este simplu, nu prea sunt posibilităţi să te rătăceşti. Câteva maşini şi lucrători forestieri pe drum; unele maşini opresc şi se oferă să te transporte. Spiritul locurilor. De mare folos mi-ar fi fost la întoarcere, când , din păcate, nu s-a mai nimerit să treacă nici o maşină. Drum frumos, pădure, vreme superbă. Am adunat câteva flori de pe marginea drumului, asta până la intrarea în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa , unde este şi o troiţă recent construită la bifurcaţia dintre drumul care merge spre cabana Cheia  şi cel pe care se ajunge la schitul Pahomie, mai sus în munte la schitul Pătrunsa , de unde se coboară spre satul Bărbăteşti. Acolo, la intersecţie: un câine rătăcit ,nu ştiu de unde apărut. Am stat puţin să mă uit pe panoul de prezentare a Parcului aşezat acolo. Un panou foarte bine făcut, cu reguli, localizare, hartă, informaţii utile (Salvamont etc.), floră, faună, monumente. Sunt o mulţime de schituri,biserici şi mânăstiri pe teritoriul lui. Animale sălbatice? Sunt. Urşi, lupi, râşi ş.a.m.d. Dar nu cred că-i periculos dacă nu te afunzi prea tare în pădure. Însă sunt oameni curajoşi şi de-ai locului, am auzit că sunt şi pustnici în zonă. Dumnezeu să îi păzească şi să ne păzească şi pe noi prin rugăciunile lor.robinet1.JPG

 Nu am avut apă la mine, dar sunt destule izvoare cu apă de munte pe drum. La un fir de apă ce cobora pe o stâncă, cineva a găsit o soluţie foarte ingenioasă pentru călătorul însetat. Atât de simplă, dar atât de ingenioasă! M-a fascinat. Se iau două bucăţi de lemn subţiri. Unul în formă de furcă (furculiţă), care se aşază vertical în pământ cu furca în sus şi altul care se taie longitudinal pe jumătate şi se scobeşte, apoi se fixează cu un capăt la firul de apă şi cu celălalt: în furculiţă.  Aşa mai merge să îţi astâmperi setea!

În sfârşit, am ajuns la Pahomie după vreo două ore şi jumătate de drum de la plecarea de la Iezer  şi bineînţeles că primul lucru pe care l-am făcut a fost să urc câţiva paşi  la Izvorul Frumos, pahomie2-e-calauza.jpgpână în dreptul postamentului pe care e ridicată o cruce pe care „stă răstignit Hristos”. Meditaţie. Locul este minunat. De la izvorul cu apă rece, cristalină, de munte se apovizionează şi schitul pentru nevoile curente. Am intrat în biserică, m-am închinat şi am lăsat la una din icoane micul buchet de flori culese pe drum, am lăsat şi un pomelnic şi am cumpărat câte ceva de la pangar. Autoservire. Biserica este mică, dar foarte frumoasă. O prefer construcţiilor noi. Biserica datează de pe la 1520, ctitor fiind un călugăr pe nume Pahomie (vel stolnicul Popa Postelnicu sau marele ban Barbu Craiovescu, ctitor şi al mânăstirii Bistriţa din apropiere, după alte surse istorice), care a muncit împreună cu Sava haiducul la ridicarea ei sub stâncă. Să mai fie un aşa loc în lume?!

Prin bunăvoinţa doamnei Constanţa Bunuşiu-Dumitrescu care se ocupă de site-ul ecălăuza , am adăugat  nişte imagini cu schitul şi Izvorul Frumos. Nu am avut aparat de fotografiat. Izvorul Frumos este surprins de la distanţă  într-o imagine inedită şi trebuie să vă bucuraţi de arhitectura şi locaţia bisericii schitului!

Nu era prea mare forfotă acolo.  Părinţii călugări lucrau la bucătărie sau în „gospodărie”. pahomie1-e-calauza.jpgAm căutat o sticlă mică de plastic în care să iau apă pentru întoarcere. Nu am găsit, dar am fost invitată la masă. Un tânăr ardelean robotea de zor în bucătărie ; copil crescut la orfelinat, cu o voce bună (mi-a spus că a cântat şi la Patriarhie, în Bucureşti) şi pare-se isteţ şi descurcăreţ, cu nădejde la Dumnezeu. Mi-a oferit ciorbă şi pilaf, care au fost nemaipomenite. Am stat de vorbă, au mai venit vizitatori cu prinoase pentru mânăstire; şi dânşii au fost poftiţi la masă. Am mai purtat apoi discuţii duhovniceşti cu un candidat la călugărie de prin părţile Buzăului, cu fratele cel tânăr şi un alt părinte. Aşteptam să coboare cineva de la Pătrunsa pentru a mă întoarce la Iezer cu dânşii, cu maşina, mai rapid. Mi s-a spus că aş putea să înnoptez la schit şi tare m-ar fi tras inima să mai rămân pentru slujbe, pentru loc, atmosferă, linişte, citit sau doar contemplare şi liniştirea gândurilor. Mi-a atras atenţia un părinte mai vârstnic care se plimba agale şi în care mi s-a părut că regăsesc preotul acela de care vorbeşte părintele Calciu, un părinte care îţi uşurează necazurile şi este o binecuvântare. Însăşi simplitatea vieţii monahale şi depărtarea de lume este o uşurare, dar lupta de abia de acum începe. Ispite de orice natură -adică lucruri care ne tulbură- sunt pretutindeni. Importante sunt cunoaşterea de sine şi lupta cu părţile noastre negative, lupta cu tot ceea ce ne separă de Dumnezeu; o spun îndrumătorii duhovniceşti.

Ora 15:30. Plec înapoi spre Iezer pentru că nu a venit nici o maşină dinspre Pătrunsa şi vreau să prind slujba de la Iezer şi eventual să prind o maşină spre Vâlcea. Nici o şansă să treacă de data aceasta vreun vehicul cu care să ajung mai curând la Iezer.  Aşa că ajung în vreo 2 ore, după ce m-am pus bine în mişcare şi am căpătat o febră musculară. Lipsă de exerciţiu.

Slujbă. Masă. Discuţii. Nu sunt hotărâtă dacă plec spre Vâlcea sau mai rămân o noapte la Iezer. Mi se oferă găzduire cu bunăvoinţă. Merg împreună cu sora Georgiana, de curând intrată la mânăstire, către chilia cuviosului Antonie.

 iezer-pestera-e-calauza.jpgSe merge prin pădure -se urcă puţin- şi sunt bucuroasă că sunt însoţită de o soră de la mânăstire. Ajungem într-un loc mai deschis. O poiană. O minunăţie. Peştera se zăreşte ceva mai sus. ( Imagine ©2007 ecălăuza ). Se spune că acolo mai ajung animale sălbatice, dar avem încredere în Dumnezeu şi în harul locului şi nu zăbovim până după înserare. Urcăm încet, povestim. Locul e minunat şi oferă o panoramă deosebită către Buila-Vânturariţa. „Ajunşi în Poiana Peşterii,pelerinii găseau de multe ori pe Cuviosul Antonie tăind copaci, stivuind bolovani sau plivind grădina, dar prin aceasta, sfinţenia vieţii sale nu a fost umbrită.[…] A săpa cu dalta şi ciocanul o bisericuţă şi chilie în stâncă înseamnă efort, stăruinţă şi nădejde nestrămutată în ajutorul lui Dumnezeu, susţinute de puterea rugăciunii. Pentru realizarea lor a muncit trei ani, zi de zi, iar noaptea o petrecea în privegheri neîntrerupte şi rugăciuni fierbinţi, însoţite de lacrimi izvorâte din inimă.[1] „. Gândul mă duce acum şi la chilia săpată de părintele Arsenie Boca la izvorul văii Sâmbăta pe la 1943 pe care am vizitat-o de două ori anul trecut. Dar să nu deviez de la subiect. Conform aceleiaşi monografii din care am citat, cuviosul Antonie s-a născut în 1628 în nord-vestul Greciei din parinţi aromâni binecredincioşi, comercianţi. În 1648 se stabileşte la Râmnicu Vâlcea, unde exista o colonie de negustori  aromâni, s-a căsătorit şi a avut cel puţin un fiu pe care l-a îndrumat către preoţie. S-a ocupat tot cu comerţul, ca şi părinţii săi şi avea în centrul preocupărilor sale şi viaţa religioasă. La 64 de ani alege viaţa monahală. Numele de Antonie este numele primit la călugărie; nu se ştie cum se numea înainte. A avut dorinţa de a merge în muntele Athos, însă, sfătuit de episcopul Ilarion, se stabileşte la schitul Iezer, pe atunci pustiu, dar aşezat într-un loc nemaipomenit prin frumuseţe şi linişte. Cu ajutorul donaţiilor lui, schitul a fost refăcut. A urmat acolo viaţa monahală şi probabil cu binecuvântarea lui Antim Ivireanul se retrage mai târziu în pustie, izolat în pădurea din apropiere.

…………………

…………………

 · Cuviosul Antonie de la Iezer (1)

 · Cuviosul Antonie de la Iezer (2)


[1] Arhim.Veniamin Micle, Prof.Ioan Ionescu, Sfântul Antonie de la Iezerul, Sfântul Schit Iezerul, Eparhia Râmnicului, 2006

Drum forestier – Marin Sorescu

Posted in Neincluse într-o categorie la 3:18 pm de adria74

Un brad, un fag,
Un mesteacăn, un paltin-
Muntele o ia la vale,
Pe pârghii jupuite.

Cât urăsc acest drum forestier,
Acest colnic desfundat,
Aceste camioane
Care transportă pădurea
Legată cu lanţuri.

Curg sub altă zare
Bârnele care-au ţinut bolta cerului,
Pragul, talpa casei, tocul uşii,
Bâta ciobanului,
Păstorind limba română.

În urmă creşte
Un munte de rumeguş,
Şters de prima ploaie,
Luat de primul vânt.

 Un brad, un fag…
Gaterul lucrează, electric
Mii de cercuri de copac îşi taie venele
Doinele au hemoragie,
Trecutul leşină

Cu fiecare copac trăznit
Ne cade pe umeri
O zdreanţă
albastră de cer.

Septembrie 22, 2007

Rugăciunea adresată Sfântului Duh -ÎPS Gurie Grosu

Posted in Rugăciuni şi tâlcuiri la rugăciuni tagged , , , la 11:10 pm de adria74

 Pneuma

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

«Această rugăciune o aducem Sfântului Duh, a Treia Persoană a Preasfintei Treimi.

Pe Duhul Sfânt Îl numim:

  1. „Împărat ceresc” , pentru că El este Domnul a toată lumea şi are Scaunul slavei Sale în cer, unde vieţuiesc Sfinţii Îngeri, care totdeauna împlinesc voia Lui; spre cer întoarcem şi noi privirile în vremea rugăciunii, lăsând toate cele pământeşti;

  2. „Mângâietor” , pentru că El mângâie oamenii în nevoi şi în mâhniri, aducându-le bucurie alinătoare;

  3. „Duhul adevărului” , pentru că El, Care şi prin prooroci a grăit, descoperă oamenilor adevărul şi-i învaţă binele şi dreptatea;

  4. „Care pretutindenea eşti” , pentru că El „suflă unde vrea” şi nu este loc unde n-ar fi El;

  5. „[Care] toate le împlineşti” , pentru că El , aflându-se în tot locul, umple cu energiile Sale, cu mulţimea infinită a harurilor, lumea întreagă, plinind tot ceea ce lipseşte;

  6. „Vistier al bunătăţilor” , adică păzitor al comorilor binelui şi izvor a tot ce-i bun;

  7. „Dătător de viaţă” , pentru că El a zidit lumea şi păzeşte viaţa tuturor făpturilor, şi le dăruieşte oamenilor har de sfinţenie;

  8. „Bun” , pentru că el este Bunătatea supremă, şi ne arată nouă mila Sa, necăutând la aceea că noi nu suntem vrednici de ea.

 Lăudând cu asemenea numiri pe Sfântul Duh, Îl rugăm să fie în sufletele noastre, să se sălăşluiască într-însele ca într-un lăcaş al său , să le cureţe de toată spurcăciunea păcatului şi, prin aceasta, să ne mântuiască de veşnica pedeapsă.»

Carte de înţelegere a rugăciunilor de toate zilele şi a slujbelor bisericeştiAlcătuirea Înalt Prea Sfinţitului Gurie Grosu, Mitropolitul Basarabiei, adăugită şi actualizată, Editura Christiana, Bucureşti, 2004

                                                                                

Pagina următoare

%d blogeri au apreciat asta: