septembrie 15, 2007
Sfaturi duhovniceşti-Peştera Sfântului Apostol Andrei
În 2003 am făcut pentru prima dată o excursie-pelerinaj la Peştera Sfântului Andrei, în Dobrogea, în apropiere de Adamclisi. Zona este supranumită „poarta creştinismului românesc”, pentru că aici se pare că a predicat Sf.Apostol Andrei „cel întâi chemat”, ucenicul Domnului; în aceste locuri a trăit, a răspândit cuvântul Evangheliei, a botezat şi a hirotonit primii preoţi pentru vechii geto-daci. Atunci am auzit pentru prima dată de acest loc, poate insuficient cunoscut ; deja îmi doream să aflu mai multe despre credinţă, eram curioasă şi dornică să învăţ cât mai multe (lucruri pe care nu le aflasem în copilărie), să vizitez locuri sfinte şi să văd în general cam tot ce ţine de viaţa bisericească. Îmi doream să trăiesc creştineşte şi să recuperez cât mai grabnic timpul pierdut şi speram în ajutorul lui Dumnezeu pentru problemele şi dorinţele mele. Nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Poate nu am reuşit încă să îl înduplec pe Dumnezeu pentru iertarea greşelilor. Însă o vizită în acel loc merită făcută pentru aşezare, pentru urmele istorice, pentru contactul cu viaţa monahală de acolo (abia după 1990 au început să vină călugări dornici de mântuire şi s-a construit o mânăstire). Locul mai este numit şi „Betleemul românesc”; foarte multă lume merge acolo cu ocazia hramului, de ziua Sfântului Apostol Andrei, 30 noiembrie; participă la slujbe, se închină la sfintele moaşte (Sf. Apostol Andrei, cei patru mucenici de la Niculiţel şi Sfinţii Epictet şi Astion), caută vindecare la locul unde se spune că se odihnea Sf.Apostol Andrei şi merg la izvoarele cu apă tămăduitoare din apropiere.
Ca să vă faceţi o idee,dacă încă nu aţi ajuns la faţa locului, puteţi vizualiza imagini şi panorame virtuale cu biserica principală şi peştera.
Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc pe Internet un articol despre acest loc semnat Floriana Jucan, o personalitate controversată, dar care-surprinzător, cred, pentru cei mai mulţi- mărturiseşte şi dă încurajări spre credinţă(!). Articolul se numeşte „În Peştera Sfântului Andrei” . Revista sa ( Q Magazine) are o rubrică de Religie .
Îmi amintesc că acolo am participat la o Sfântă Liturghie, am vizitat peştera şi am căpătat nişte Sfaturi duhovniceşti pe care voiam să le împărtăşesc.Nu am aflat cine le editează; le-am mai întâlnit (sau ceva asemănător) şi la alte mănăstiri. Sunt sfaturi simple, dar de care se pare că trebuie să ni se reamintească şi pe care trebuie să le primim cu suflet curat.
Lasă un răspuns