aprilie 8, 2008
Mânăstirea Turnu(1)
Mânăstirea Turnu este situată pe malul stâng al Oltului, lângă Călimăneşti, într-un loc retras, sub muntele Cozia. Din pliantul mânăstirii am aflat un amănunt interesant: «Denumirea Mânăstirii vine de la un turn masiv, de pe stânca numită “Piscul lui Teofil”, construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale cărui ruine se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. La început i s-a zis “Schitul de după turn”, apoi “Schitul Turnu”, iar în cele din urmă, “Mânăstirea Turnu”. »
Obştea numără peste 25 de monahi şi fraţi care muncesc, se roagă şi săvârşesc slujbe de o frumuseţe deosebită. Aşezământul vechi imită mânăstirea Cozia veche din apropiere. Slujbele se ţin în lăcaşul cel nou, ridicat între 1893 şi 1901 de episcopul Gherasim Timuş, lăcaş ce poartă hramul „Schimbării la faţă”.
Schitul Turnu a fost întemeiat de cuvioşii sihaştri Daniil duhovnicul şi Misail naccalnicul ( egumen), ale căror chilii săpate în stâncă se văd în curtea mânăstirii.
• vezi imaginile mărite la flickr
Mânăstirea Turnu în „Amintirile unui pelerin”
Mânăstirea Turnu(2) « gânduri said,
aprilie 13, 2008 la 9:26 am
[…] Mânăstirea Turnu (1) […]
Dobre Claudiu-Cristian said,
noiembrie 26, 2008 la 2:35 pm
Un film binevenit, convingator si sobru! Felicitari si multumiri realizatorilor! Am vizitat Sfintele Manastiri prezentate in film: Cozia, Turnu si Ostrov. Ortodoxia nu piere atata timp cat monahismul rezista valurilor lumii, ca Oltul.
Un loc tare fain – zona Valcea, Govora, Olanesti, Calimanesti – partea III – Jurnal de Romania! | Parerile Artistului in Blogosfera said,
decembrie 10, 2009 la 7:00 am
[…] Manastirea Turnu – Denumirea Manastirii vine de la un turn masiv, de pe stanca numita “Piscul lui Teofil”, construit in secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale carui ruine se mai vad in Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrala. La inceput i s-a zis “Schitul de dupa turn”, apoi “Schitul Turnu”, iar in cele din urma, “Manastirea Turnu” (citit pe CrestinOrtodox.Ro unde puteti gasi si alte lucruri interesante despre ea) De la manastirea Turnu incep si cele mai multe trasee pentru masivul Cozia. Iar daca ati ajuns la Cozia si vreti un pic de aventura si aveti si un pic de antrenament si echipament, puteti incerca Marele Amfiteatru. Insa despre Cozia sper sa va spun mai multe la vara, cand poate o sa il lasam pe bebita cu bunicii si sper sa pute pleca de samabata pana duminica pana sus, ca doi “porumbei calatori” ce suntem. Dar nu promit nimic. Vom vedea! […]