Scurte note de călătorie-Arnota şi Bistriţa

iulie 18, 2009

Scurte note de călătorie-Arnota şi Bistriţa

Aerul este puţin înviorat şi curăţit după o furtună ce s-a dovedit mai puţin ameninţătoare decât prevestea. Mă străduiesc de câteva ore să încep acest articol, încă de când norii se scuturau nervos şi găseam că e un moment prielnic să aştern ceva pe ecranul calculatorului. Desigur, nu am nici pe departe pretenţii de creaţie literară. E o străduinţă personală şi un dor de a povesti (care nu există întotdeauna) . Ce facem dacă doar înmagazinăm? Povestea trebuie să meargă mai departe. Mă îndeamnă să scriu şi ce văd pe alte bloguri, bun sau rău. Iar în ceea ce priveşte amânarea, ce mai contează o oră-două în plus când eu amân alte lucruri de luni şi chiar ani?! Nu e o stare prea confortabilă pentru conştiinţă. Eu mă străduiesc să evit scandalosul şi sordidul (dar a considera scandalos un lucru este o chestiune relativă). Sau neesenţialul (în opinia mea). Evit de multe ori şi subiectele controversate. Ştiu că risc să devin monotonă, dar nu aş scrie dacă nu aş avea nădejdi. 

Aşadar, deşi născută pe plaiuri vâlcene, nu am vizitat niciodată mânăstirea Arnota până de curând. La Bistriţa am mai fost.  Însă nu am reuşit încă să o cunosc în plinătatea ei. Nu am ajuns la peştera sfântului Grigore Decapolitul (mereu în grabă, trebuie să aştepţi să se formeze grupuri mai mari), la schitul Păpuşa (inaccesibil acum), nu am văzut biserica bolniţei. Cred că de cele mai multe ori este bine să te duci cât mai informat şi să ai un ghid. Dar, sigur, te poţi îmbogăţi şi pe parcurs, la faţa locului şi „călătorind cu întrebarea”. Şi cercetând apoi internetul…Nu am avut cu mine aparatul de fotografiat. Impresiile rămân în suflet, pentru mai mult sau mai puţin timp.

Trecem cu maşina pe lângă mânăstirea Bistriţa şi ne avântăm spre culmile unde sălăşluieşte mânăstirea Arnota. Drumul este uşor anevoios, dar ajungem la poarta Arnotei. Nu suntem singuri. Deşi retrasă, mânăstirea are mai mulţi vizitatori. Curioşi, oameni care probabil au auzit de frumuseţea locului. Şi locul nu dezamăgeşte.

Nu sunt prima care scrie pe net impresiile despre Arnota. Laura are un articol cu poze, poveşti şi linkuri. Este scris anul trecut.

Bisericuţa este încântătoare. În anii din urmă i s-au adăugat clădiri împrejmuitoare. Mânăstirea are acum şi spaţii de cazare şi va avea un paraclis, unde deja s-a început pictura cu Deisis. Am văzut pe perete cum pictorul îşi încearcă tuşele. Sigur e nevoie de mari calităţi pentru a desăvârşi o astfel de lucrare, pictarea unei biserici. Este curăţenie şi curtea este plină de flori. La intrarea în biserică, la pangar, e o fetiţă de 10 ani din Vâlcea , care mă uimeşte căci la vârsta ei se descurcă foarte bine acolo. Iau şi eu pliantul şi nişte cărţi poştale foarte frumoase, cu fresce din biserică şi miniaturi. Lăsăm un acatist ( mi-a prins bine că am citit articolul la care am dat link) şi intrăm în biserică. Ctitoria este a lui Matei Basarab, din primii ani ai domniei sale ( prima atestare documentară : 11 iulie 1636). Hramul mânăstirii este de atunci „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. În pronaos: mormântul ctitorului şi al tatălui său. Pe mormântul lui Matei Basarab-o frumoasă inscripţie:

„Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu odinioară Stăpân şi Domn al Ţării Româneşti, bărbat înţelept, îndurător şi milostiv, întemeietor, înnoitor a multe Biserici şi Mânăstiri; niciodată biruit, ci biruitor; şi a multor învingeri învingător prea sfânt , duşmanilor înfricoşat, prietenilor de folos, îmbogăţitor al ţării sale, cel ce, cu multă bogăţie şi întru toate îndestulat, în plină pace, a domnit 23 de ani, a adormit întru Domnul la cinstite bătrâneţe, în anul Domnului 1654.”

Biserica este mică. Fresca originală, deosebit de frumoasă, este atribuită zugravului Stroe din Târgovişte. În cadrul restaurării din vremea lui Constantin Brâncoveanu şi-au adus aportul şi zugravii Preda şi Ianache. Aşezământul a mai cunoscut o restaurare în vremea domnitorului Barbu Ştirbei, în anii 1935-1937, 1954-1958 şi după 2003.

Ne închinăm la racla cu sfinte moaşte, unele din vremea lui Matei Basarab: Cuv. părinţi ucişi în pustia Hozevei, Sf.Mc.Paraschevi ( 26 iulie), Sf.Apostol Filip ( 14 noiembrie), cei 14000 prunci ucişi de Irod (29 decembrie), Sf.Mare Mc.Marina ( 17 iulie), Mihail al Sinadei (23 mai), Sf.Maxim Mărturisitorul (21 ianuarie), Sf.Grigorie Decapolitul.

Mai zăbovim un pic în curtea aşezământului şi apoi pe o colină din apropiere, unde poţi avea puţin rău de înălţime, dar priveliştea este minunată. Biserica este situată la 840 de m, iar Munţii sunt cei ai Căpăţânii.

Obştea mânăstirii numără acum 17 măicuţe.

Adresa: com Costeşti, sat Bistriţa, jud.Vâlcea, cod 247115

Telefon: maica stareţă Ambrozia Rucăreanu 0745/075 255

E-mail: mon_arnota@yahoo.com

Coborâm apoi la mânăstirea Bistriţa. Şi aici sunt mai mulţi vizitatori, dar pare-se nu suficienţi doritori să formeze un grup pentru a merge până la peştera sf.Grigorie Decapolitul şi şi noi suntem nehotărâţi. Mă mulţumesc cu informaţiile afişate în incinta mânăstirii şi în pliant. Acolo, în peşteră, se află două biserici: Ovidenia (Intrarea în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie) şi Schitul Sfinţilor Arhangheli. Acolo se retrăgeau pustnicii de pe valea Bistriţei şi acolo a fost ascuns tezaurul Mânăstirii Bistriţa în vremuri de primejdie. Peştera este atestată documentar în 1609.

Mânăstirea Bistriţa este ctitorie a boierilor Craioveşti (1490), dar de atunci se mai păstrează doar biserica bolniţei („Schimbarea la faţă”). Cam de pe atunci sunt aduse de la Constantinopol  moaştele sfântului Grigorie Decapolitul (780-842), luptător împotriva ereziei iconoclaste şi mare făcător de minuni. Ne închinăm la sfintele sale moaşte şi lăsăm un acatist. Slujeşte smerit călugărul-cărturar, părintele arhimandrit Veniamin Micle.

Este posibil ca aici să se fi tipărit prima carte românească, Liturghierul lui Macarie. Hramul bisericii mari este „Adormirea Maicii Domnului” ( 15 august).  Biserica a fost pictată de Gheorghe Tăttărescu, în 1850. Catapeteasma a fost realizată la Viena, din lemn de tei, aurită.

Ne îndreptăm spre foişor şi ne odihnim ochii privind la apele Bistriţei şi la copiii care au grijă de căpriţe şi ne indreptăm spre casă după o ieşire binevenită, binemeritată şi binefăcătoare…

 

• pagina Mânăstirii Bistriţa de pe site-ul Episcopiei Râmnicului

Legătură permanentă