septembrie 3, 2009

„Moscova, splendorile Romanovilor” – Monaco – 11 iulie-13 septembrie 2009

Posted in Capo d'opere, Evenimente tagged , , , , , , , , , , , , , , la 5:34 pm de adria74

Grimaldi Forum din Monaco găzduieşte până la 13 septembrie expoziţia „Moscova, splendorile Romanovilor”, care se axează pe fastul şi gloria ultimei dinastii de ţari, ce au condus Rusia timp de 3 secole (1613 – 1917) , Romanovii. ”O mare blândeţe, o mare simplitate, o mare eleganţă, acestea au fost trăsăturile predominante ale Romanovilor”, spune  curatoarea expoziţiei, Brigitte de Montclos, specialistă în cultura rusă.

romanov_family

Un accent deosebit este pus pe arta rusă din a doua jumătate a secolului XVIII până la începutul secolului XX, „secolul de aur”, în care au înflorit literatura (Cehov, Tolstoi), muzica ( Rimski-Korsakov, Ceaikovski), pictura. Expoziţia cuprinde 500 de opere de artă ce ilustrează epoca ce s-a scurs de la domnia ţarului Mihail (1613-1645) până la cea a ţarului Nicolae al II-lea (1895-1917) Veţi putea vedea veştminte preoţeşti, obiecte liturgice din metale preţioase, o colecţie de icoane, un iconostas din lemn sculptat şi aurit din secolul XVII, samovare, servicii de masă, bijuterii din aur şi argint, faimoasele ouă de Paşte (făcute din aur, platină, cristal de rocă, email şi bătute cu diamante şi rubine) Fabergé create până în 1917 pentru ţarii Alexandru al III-lea şi Nicolae al II-lea, rochii brodate, tronuri, medalii, candelabre, portretele ţarilor, fotografii, coroanele de căsătorie ale ţarilor, porţelanuri, cristaluri, mobilier, picturi. Toate acestea sunt grupate în şapte secţiuni, conform scenografiei lui François Payet : încoronarea Romanovilor (toate ceremoniile au avut loc în Catedrala Adormirii din Kremlin), splendorile Romanovilor, Moscova, portretul unui oraş, ordinele imperiale, stilul rusesc, şcoala rusească de pictori itineranţi, destinul Romanovilor.

Expoziţia poate fi vizitată zilnic între 10 şi 20 ( joia şi sâmbăta până la 22).

Principatul Monaco mai celebrează anul acesta 100 de ani de la înfiinţarea Baletului Rus (Ballets Russes) de către Serghei Pavlovici Diaghilev. Până la 20 septembrie mai puteţi vizita şi expoziţia Diaghilev la Monaco:”Uimeşte-mă”, în vila Sauber, noul muzeu naţional din Monaco , care se află chiar în faţa Grimaldi Forum.

 

•  Moscow:Splendour of the Romanovs (aici puteţi vedea câteva din piesele expoziţiei)

• Alte imagini: Moscow: Splendours of the Romanovs – Exhibition at the Grimaldi Forum Monaco

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: