Bucureştiul meu iubit (3)

decembrie 1, 2009

Bucureştiul meu iubit (3)

Îmi plac coincidenţele. Frumuseţe tulburătoare în locuri în care nu te aştepţi.

Lucru de mirare să adun eu acum, iată, pentru a treia oară, mici istorisiri legate de călătoria mea săptămânală la Bucureşti…

Căutând după driverele calculatorului am găsit oracolul meu de la 12 ani, motiv de mare distracţie.

Am asistat apoi la două discuţii opuse, la care eu am fost un martor tăcut, dar amuzat şi bucuros de împrejurarea creată. Într-o seară cineva spunea cu o nuanţă peiorativă : „poeţi!”, pentru ca a doua zi o altă persoană să îi explice răstit alteia, cu acelaşi sens depreciativ: „chestia asta e scrisă de un inginer!”.

Frumos şi uimitor, pe marginea autostrăzii,un grup măricel de egrete albe.

În drum spre Radu-Vodă, îmi atrage atenţia un afiş: curs de iconografie bizantină. De vrei să-ţi însuşeşti meşteşugul, cetitorule, te invit să vizitezi pagina îndrumătoarelor.

Mă abat un pic pe la biserica lui Bucur Ciobanul. E prima dată când o vizitez. Găsesc poarta deschisă. În grădină lucrează cineva. Schele. Urc şi descopăr o bisericuţă albă, curată, cu mulţime de icoane rânduite frumos pe pereţi. Mă închin şi dau să ies, dar exact în cadrul uşii stă cu spatele o femeie slujitoare a lăcaşului. Îmi place lucrul acesta şi aş vrea să mai rămân, dar am o întâlnire. Îmi doresc însă să revin într-o duminică să asist la Liturghie.

România este un mecanism care are şi aripi, este şi mamifer şi industrie, şi ciobănie, şi ghiolbănie, şi aristocraţie, toate la un loc.

Dan C. Mihăilescu: „Cioran ar fi fost fericit în România de azi”/Adevărul

Vecernie la Radu-Vodă.

Pe Moşilor, legată deasupra unei maşini, o coroană bogată de gerbere viu colorate: roz, portocalii, coraille…

Desigur, medicii care au grijă de mine sunt îngroziţi de natura mea sedentară. Dar când tipul care ne-a adus jogging-ul a murit la 62 de ani în timpul unei alergări, m-am simţit  personalmente vindecat.

Interviu cu Andrei Pleşu

Se pare că rudele care mă găzduiesc se bucură în aceeaşi măsură ca mine că ne întâlnim.

Point de Vue aminteşte de Herta Muller şi Concertul lui Radu Mihăileanu şi publică un interviu cu împărăteasa Farah a Iranului despre colecţia Muzeului de artă modernă din Teheran.

La biserica Silvestru lumea aşteaptă să se spovedească acum, în postul Crăciunului.

Mă întâlnesc cu V. în staţia unde mă urc, deşi întrevederea urma să fie la Romană. Mergem la Cărtureşti. Cărţi poştale mai acătării, cărţi de fotografie, muzică, literatură, stationery, teologie. Expoziţia lui Mihai Moiceanu apoi.

În troleibuzul care mă duce la autogara Militari încerc să disting un cuvânt de pe o cutie de vopsea. Innenfarbe 🙂

„Ich bin nicht verruckt, meister, Ich bleibe zu Hause.¹”, citesc amuzată în Rostul lumii/Nicolas Bouvier în timp ce aştept maşina spre Vâlcea, când deodată o aud râzând pe babuşca de lângă mine: „-Cred că l-a săturat de plimbare!”. Se referă la nepoţelul care trece prin faţa noastră împreună cu bunicul. „-Cred că au trecut de vreo 20 de ori pe aici!”

Regret că nu voi merge la concertul Simple Minds din 15 decembrie. Îi ascult pe YouTube.

Am ajuns în Vâlcea. Nu ştiu cum şi-a găsit vad o cofetărie cu oferte pentru diverse ocazii festive în dosul gheretelor care se ocupă cu pregătirile pentru înmormântare:).

Avem şi noi ţiganii noştri cu fuste plisate şi înflorate şi cozi împletite şi pe bărbătuşii lor cu mustăţi împletite, pălării mari, pantaloni largi cu pense, veste şi burlane.

Voi nu ştiţi nici de podul nostru de fier peste Olăneşti, pe marginea căii ferate (se vede în fundal în poză). O fetiţă îşi face loc printre trecători cu un pas foarte susţinut:).

 

Nu obişnuiesc să visez, însă mi se întâmplă să mi se năzare prin somn că văd ceva ce nu îmi place într-o biserică, apoi merg să mă plâng la preotul care în alt vis îmi fusese extrem de binevoitor, dar de data aceasta nu e de partea mea (în vis, fireşte). A doua zi deschid pentru prima oară articolul pe care mi-l trimisese A. cu o seară înainte. O poveste asemănătoare:).

Miercuri vom avea mare lansare, mare la sediul cel nou al teatrului Anton Pann (unde s-a nimerit să fiu chiar prima cumpărătoare de bilete-stau aproape ): „Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă”, Nicolae Manolescu. Era să uit, mama l-a avut profesor. Îmi promisesem să îi citesc cursurile…Este vorba de ora 5 PM pentru vâlcenii care îmi citesc blogul.

Dacă m-aş fi găsit în Bucureşti joi, în schimb, aş fi fost cu siguranţă la lansarea Cuvintelor nescrise ale lui Zhang Jie, la Diverta Magheru (18:00 Uhr).

Ulysse de Marsillac, care vizita Bucureştiul pe la 1850 ne-a lăsat nişte memorii în care a scris: „Bucureştiul are harul excepţional de a ne satisface atât dorinţa de civilizaţie, cât şi aceea de libertate”.

interviu cu Andrei Pleşu

Aşa să fie?!

P.S. Când nici nu îmi mai trecea prin minte, în timp ce scriam această postare, îmi vine înştiinţarea că blogul a fost înscris în amplul director www.crestinism-ortodox.com/ , lucru care mă obligă un pic să rămân într-o albie cuminte.

P.P.S. Văd pentru prima dată drapelul românesc în sigla google.ro

 

¹Eu unul nu sunt nebun, maestre, stau acasă.

 

Legătură permanentă