Bucureştiul meu iubit (4)

decembrie 4, 2009

Bucureştiul meu iubit (4)

Senzaţie că mi s-au terminat cuvintele după data trecută.

Vineri, 4 decembrie 2009, Sf. Mare Muceniţă Varvara, Sf. Cuvios Ioan Damaschin, monahul şi preotul (←Prof.Andrew Louth on)

Râmnicu Vâlcea

Oscilaţii. Imponderabilitate.

Deasupra muntelui

e linişte deplină.

Şi peste vârfurile arborilor

De-abia adie briza.

Păsările pădurii

au amuţit.

Aşteaptă şi tu: în curând

vei avea linişte şi tu.

Johann Wolfgang von Goethe, în „Calea înţelepciunii” , pe care am primit-o în dar

Era într-o zi de sărbătoare naţională. Autobuzele arborau steguleţe tricolore roş-galben-albastre.

Ţineţi minte uşor culorile fundamentale în pictură, căci doar sunt culorile drapelului Chad-ului.

Se instalează luminile de Crăciun, care mâine vor fi inaugurate oficial. Printre ele, o simpatică lumină în picătură.

Pe un mash electoral politicienii (nu ştiu să vă spun care) au feţele acoperite de bucăţi negre (nu ştiu să vă spun din ce) (lucrarea opozanţilor, de bună seamă). În Vâlcea, a fost o perioadă când aceste afişe (scrisesem „fiţe” : )  ) de mari dimensiuni au fost păzite de gardieni. Însă mai pitoresc este că o băbuţă de la ţară s-a oprit în mijlocul străzii, spre buimăceala şoferilor, să se închine la ele.

Urcând scările rulante de la Universitate, mă intersectez cu o galerie, ce-şi dăduse probabil întâlnire de ziua naţională. Scandau: „Acelaşi sânge, aceeaşi ţară….”. Nu am înţeles mai departe….

Anunţ hilar în Piaţa Sudului: „Frizerul Costy şi coafeza Roxy vă aşteaptă la noul salon din …., lângă vulcanizare”.

Biserica parohiei Apărătorii Patriei II-Sf.Ambrozie (foarte aproape de metrou Piaţa Sudului) va fi resfinţită duminică, în prezenţa Prea Sfinţiei Sale Episcop Varsanufie Prahoveanul, Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, slujba începând la ora 9:00.

Văd că s-a inventat şi oglinda cu TouchScreen, la care poţi asculta şi mp3-uri.

Aflu un cuvânt nou: „webinarii”. Sunt seminarii online.

Stencil-ul myband.ro:

Rămăşiţele restaurantului „do re mi” (un nume drăguţ de altfel) sunt acoperite de graffiti, marcă a vremurilor noastre. Nu găsesc poze pe Internet, dar găsesc restaurante cu acelaşi nume în San Diego, CA şi Petaling Jaya, Malaezia.

Eiii, pornesc cu D. să vizităm Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Prima dată aici. Amândouă. Cred că cel mai interesant ar fi să îl iei pe nea Ion de pe câmp şi să îl aduci aici să vadă şi să îşi spună părerea. Cu condiţia ca nea Ion să fie inocent, fără complexe, liber de orice presiune, frică şi prejudecăţi. Pentru cine creează artiştii? Pentru un cerc restrâns de iniţiaţi sau „for the masses”?

Educaţie, nu dresură.

Smerenia nu înseamnă anestezie generală.

Dan Puric

În curte , un cabinet parlamentar mobil, adică un autobuz vopsit întâmplător în albastru-portocaliu.

Control inopinat şi dezagreabil al bagajelor la intrare.

Frică în liftul exterior. Trebuie să mă ţin de un perete, să simt că măcar ating ceva solid. Şi ce curajoasă eram în vis, când zburam cu deltaplanul sau cu balonul:))…Îmi amintesc şi de senzaţia stranie pe care am avut-o călcând pe podeaua transparentă de la Radu-Vodă după ceva timp de când nu mai trecusem pe acolo (dacă mergi des, te obişnuieşti).

Am auzit de Adrian Ghenie şi eram curioasă. Expoziţia sa este la etajul 1. Spaţiul este generos, de fapt cam mare, imens, pentru ceea ce se întâmplă acolo. Când termin de vizitat revin la prima pictură „It could be anywhere” , care a dovedit că prezintă cea mai mare atracţie pentru mine. Cineva comentează : „Ce coşmaruri trebuie să aibă!”. Găsesc interesant şi pozitiv original  împrumutul de procedee între arte, în cazul de faţă referindu-mă la pictură şi fotografie. Se pictează după fotografii, se fotografiază picturile.

(Sunt făcute în biserica veche a mânăstirii Cotmeana şi le-am pus pentru că tot mi-am amintit de ele. Fresca de acolo se cere restaurată; chipurile sfinţilor au dispărut cu timpul…)

Revin la MNAC, pictură, fotografie, împrumut…De ce spun asta, pentru că în „Nickelodeon” -ul lui Adrian Ghenie mi-a plăcut imitarea fotografiei mişcate prin ştergere. Iar în Casa Poporului lui Nicolae Comănescu -blurarea imaginii:

În unele fotografii am putut observa în schimb prelucrări în stil pointilist sau după modelul portretelor lui Andy Warhol.

Lift. Alte emoţii. În fine, etajul 2. Trebuie să dai la o parte o perdea grea de pluş şi prima senzaţie, ce-i drept, este că te cam sperii. Oare se mizează pe efectul acesta? : ) În întuneric (cum or putea oare să stea supraveghetoarele o zi întreagă în această atmosferă?!) sunt proiectate două filme ale Irinei Botea (da, ai tendinţa să ieşi, să nu mergi mai departe, dar după un perete găseşti şi al doilea ecran): „Before a National Anthem” şi „Audiţii pentru o revoluţie”, în cadrul a ceea ce se numeşte ” A Moment of Citizenship”. Oricât mi s-ar părea de stranie ambianţa, nu pot să îi reneg originalitatea.

3rd floor. Szabolcs KissPal. „One by 1”. Surpriza este „Shards of glass”¹.

În timp ce căuta mormântul fizicianului şi filozofului Boltzmann în partea evreiască a cimitirului (n. Central din Viena) a apărut o căprioară. Artistul şi căprioara, confruntaţi cu o situaţie neaşteptată, au fost surprinşi să se vadă unul pe celălalt. Kisspal a urmărit animalul cu camera de filmat până când acesta a dispărut exact ca şi cerbul magic Csordarszavas din legenda populară maghiară. Doar după ce a părăsit cimitirul a aflat că în aceeaşi zi se împlineau 65 de ani de la Noaptea de Cristal din Germania. Ulterior a adăugat filmului său fragmente de poveste despre cerbul miraculos.

Petra Stegmann

Să mai spun în paranteză şi că la mânăstirea Dervent au avut o perioadă în grijă un pui de căprioară (îmi pare rău că a dispărut fotografia de pe hi5 şi nu e nici pe siteul lor).

Best experience: „Sound”-ul de la cafeneaua de la etajul 4, deci la o distanţă considerabilă de sol (poate şi asta contează). „Party People” al celor de la „The Sound Stylistics” m-a transportat realmente în timp (înainte, spre viitor) şi spaţiu (într-un loc oarecare în care societatea, în general, este mai evoluată, care ar putea fi „Occidentul” de altădată). : )Acum realizez că atunci când am concluzionat eu relaţia mea cu politica aş fi vrut să adaug că sunt retrogradă, fără a fi nostalgică, căci asta ar presupune tristeţe, melancolie (lucruri care nu m-au ocolit, dar nu este cazul acum).

 Step Back in Time (Kylie Minogue)

Denumiri tare agreabile în oferta de ceaiuri.

În fine, ajung din nou cu picioarele pe pământ. Trebuia să o văd şi pe-asta….

Merg frumuşel cu 136 până la autogară.

Sar în ochi manechine, doar capetele, pentru căciuli. Că doar e iarnă, nu?!

În autobuz (cel către Vâlcea) sunt martoră (de fapt, cam spionez) la nişte discuţii care mă binedispun foarte. Un bătrân cu clop de cioban, care a urcat cu greu în autobuz, însoţit de sora lui, vorbeşte la mobil cu o altă soră (presupun), din Spania. Conversaţie luuungă şi plină de farmec.

„-Uite, mă mai duc şi eu pe la Bucureşti, că de Ceauşescu m-am săturat” (?!; alţii îmi spun: „Conducători ca Gheroghiu-Dej şi Ceauşescu nu mai găsim noi!” 😦   ).

„-Am reumatism la şale, am avut un picior rupt”

„-Ce-ai căutat tu de la Mariţa² în Spania? Da’cu spaniolii te poţi înţelege în vorbă?…Ţi-e dor de mine?! Păi aş veni, dar nu ştiu cum să ajung, vino tu, că tu ai plecat, tu ştii pe unde să te întorci…”

Se discută îndelung pe marginea faptului că sora nu a intrat în biserică la moartea mamei.

„-Toate câte se întâmplă eu le ţin minte; uite, dacă ţin minte că nu ai intrat în biserică atunci când a murit maică-mea. De ce nu ai intrat? Ai fost singura!…Toţi murim. Ăştia care mai suntem tineri îmbătrânim şi toţi murim…”

„-….Mi-a făcut o injecţie din Germania. A fost 150.000. Soră-mea E. a dat. Şi tu ai dat?! Să nu umbli cu minciuni!…”

„-Nu ştiu cine ţi-a pus numele T…Da’ cine te-ndemnat să treci la catolici?!….De ce nu ai intrat în biserică la moartea mamei?…Păi, şi tu ai să mori…După tine, nimeni?!”

„-Îmi trimiţi o portocală?! Pă cine? Pă avion?!”

„-Da’ceva bani câştigaţi p-acolo?”

„-Dacă aveţi maşină înseamnă că poţi veni la Mariţa cu maşina, nu mai vii cu avionul….Unde or fi tot mergând avioanele, că pe acolo, pe la Mariţa eu tot văd trecând pe cer, când într-o parte, când în alta. Unde s-or fi tot ducând?!”

„-….e cioban la Poienari; acolo stă şi iarna, acolo stă şi vara, nici nu ştiu când o mai apărea acasă la el, că are şi el casa făcută…”

„-…a murit nevastă-sa Maria şi el a luat alta, de i-a murit bărbatu’, îl chema Ionel…şi a luat-o pe femeia asta, Leana, că el nu a putut să stea fără muiere. Eu nu am fost niciodată însurat. Cu cine?! Nu sunt femei la Mariţa…”

Şi conversaţia se încheie:

„-No bine, să fim sănătoşi cu toţii, să ne mai putem vedea şi altădată!”

Un bătrân îşi poartă bagajele pe un băţ pe marginea autostrăzii.

Unchiaşul meu de la Mariţa vorbeşte cu sora sa de pe scaunul alăturat.

„-De unde dracu’ să aibă copii, dacă el nu a fost însurat?!”

„-Cum, mă, să iese din ortodoxie?! Asta-i „minunea minunilor”!”

Sora îi arată facturile de lumină pe care i le plăteşte.

„-Să nu mai plăteşti lumina, de unde ştiu ăia cât consum? Şi apoi eu nici nu ţin lumina aprinsă noaptea…Ce o să îmi facă? Că doar nu o să vină să o taie…

-Păi a fost tăiată…

-?!… Da’ frati-miu plăteşte? Al lu’…. nu are nici lumină, n-are niciun stâlp, nu plăteşte. Are televizor. Ăla nici nu mănâncă, că n-are bani. Mai dă pe ţigări… „

„-Da’ te-ntreb eu pe tine, ştii de ce l-au împuşcat pe Ceauşescu?! Păi toată lumea ştie că l-au împuşcat pe Ceauşescu…

-Că n-a avut lumea de lucru. Toţi l-am omorât pe Ceauşescu!

-Nu , vreau să spun, nu ştii?! Numai eu ştiu! Ştii de ce?! Că luase toată averea din toată ţara românească!”

Asta a fost povestea unchiaşului. Am trecut cu vederea peste problemele sale mărunte cu Poliţia de care nu-i pasă, şi pe care i le rezolvă sora.

Înfipt în braţul oblic ascendent al unei fântâni de la ieşirea din Piteşti stă un drapel tricolor.

În albia Topologului, şenilele unui excavator sunt cu totul acoperite de apă.

Merii pitici şi plaţi din livadă mai au doar câteva frunze galbene rătăcite pe vârfuri.

 Un căţel stă cocoţat -am mai văzut eu pe coteţe- tocmai pe o clădire de vreo 2 metri, al cărei spate este la nivelul unui tăpşan.

A fost multă muzică şi de data asta.

Spun numai de nu îţi spun ce e, dă un click.

Hypnotised (Simple Minds) şi Mensch (Herbert Grönemeyer) par să aibă începuturi asemănătoare.

Quietness is the mother of prayer, and prayer -the manifestation of divine glory.

John Damascene

Şi acum sunt gata de publicat. Citiţi-mă şi mai daţi-mi de ştire cu un mesaj, un comentariu. Numai bine.

Scrisul lui Adi

 

 

¹cioburi de sticlă

²sat în Vaideeni, Vâlcea

 

 

Legătură permanentă