Bucureştiul meu iubit (5)

decembrie 13, 2009

Bucureştiul meu iubit (5)

Contraste.Corelaţii.Continuări.

Să aşteptăm puţin. Încă nu am plecat de la Vâlcea. Mi-am luat de aici un caiet cu coperţi de ciocolată, numai bun astfel ca să te apuci de învăţat! Are culoarea ciocolatei cu lapte şi pe prima copertă scrie „Chocolate”, dar nu numai atât…Chiar miroase a ciocolată! E?! : ) Vă spuneam eu de o cofetărie dosită în spatele gheretelor ce se ocupă cu pregătirile pentru trecerea noastră în cealaltă lume. Ei, acum am văzut şi cum se numeşte: Paradis! Cum ar fi de-ai auzi: „-Să ne vedem şi pe lumea ailaltă la o prăjitură!” ?! Există şi caiete de ciocolată albă…

Şi încă nu am părăsit Vâlcea, avem un bulevard nou cu patru benzi, ce poartă numele lui Dem Rădulescu. Aud că se întâmplă curse de maşini pe-aici.

Plec în sfârşit. La momentul când scriu acestea primesc o notificare cu un titlu foarte frumos: „Sfântul călător-Spiridon al Trimitundei”, spre amintirea zilei sale de prănuire ce va să fie mâine. Eu mă întorc la istorisirea mea. Sunt în autocar. Casele sunt împodobite cu Moşi căţărători, funde şi coroniţe (instalaţiile aveam să le văd seara, la întoarcere). Zăresc şi un afiş electoral de mai mare râsul (dacă te gândeşti serios, nici nu îţi vine să crezi). Şi ce spune el?! „Cine pe Gigi îl ajută, Dumnezeu îi dă valută!”. Rotflol, nu altceva!

Ce să spun că se vede pe traseul ce deviază de la şoseaua de intrare în Bucureşti? Hale cu geamuri sparte, blocuri noi, mari stive de lădiţe la Coca-Cola România, „the global leader in door opening solutions” Assa Abloy (good to know, ha?), studiouri OTV şi consoarta, apoi magazinele de materiale de construcţie, când autobuzul se încadrează pe uliţele ce ies în autogara Militari. Debarcăm şi merg către metrou. Eiii, aici tarabele cu jucării s-au extins. Poţi găsi un copil cu costum de iepure roz…Sau un iepure cu faţă de copil?! Vaca bălţată, girafa şi măgarul dansează împreună în cerc într-un ritm sincopat…

Caut F64 (merg să „prospectez piaţa”). Nu mă aştept să fie în casa asta albă frumos împodobită, care nu se ştie cum a scăpat în spatele blocurilor co- sau post-comuniste. Fetele sunt îmbrăcate în crăciuniţe, iar băieţii, nici mai mult , nici mai puţin, în robin huzi. Ei, unii le spun elfi (←poza de grup)…

Cel puţin 2-3 stenciluri de care merită să vă spun. Nu sunteţi de acord cu mine?

Că vezi „osatiplaca.ro” pe zid nu e mare lucru, dar daca intri pe site-ul lor, e, acolo gasesti marea atractie: „2 ani de electrocutare.ro party”. Let’s party then!:)

„1989-2009 Degeaba” nu este un manifest al revoluţionarilor, ci un concert Tudor Gheorghe pe care bucureştenii îl pot vedea în decembrie.

Îmi place cum se vede magazinul Zara de la Unirii dacă te duci mai mult în spate pe straduţa din faţa lui:) :

 După curs o pornesc pe Moşilor şi surprind un schimb de replici care mă înveseleşte: „-Şi acum o să aşteptăm în frig?!!!”, „-Nu, o să aşteptaţi în cald!”.

 A doua zi dimineaţă merg să vizitez Muzeul Ţăranului Român, unde nu am mai fost decât la câteva târguri. Şi se vede că lucrătura nu e de ici, de colo…Trebuie să-ţi rezervi timp să petreci aici pe îndelete. „Ai ajuns în cer!”. Sunt în punctul cel mai de sus al unei podine botezate „Drumul vieţii”, dar pe care trebuie să mergi cu privirea în pământ. „Postul subţiază sângele, dar ridică inima şi apropie oamenii de Dumnezeu” scrie pe podea… Sunt lucruri ce ţi se pot părea direct adresate. Coborând, dai cu ochii de cuvinte din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel: „Rămâneţi întru dragostea frăţească. Primirea de oaspeţi să n-o uitaţi căci prin aceasta unii, fără ca să ştie, au primit în gazdă, îngeri.”…Astfel de ocazii mă mai îmbie şi pe mine să citesc din Biblie…

Numai ce văd indicaţia către ultima cameră ce ne aşteaptă şi mă încearcă nişte dureri viscerale: „Ciuma.Instalaţie politică”. Ar fi putut fi vorba de orice, căci tot aş fi parcurs încăperile cu o senzaţie de neplăcere. Dar găsesc un slogan hazliu. Acum da, hazliu: „Nu ştii? Te învăţăm! Nu poţi? Te ajutăm! Nu vrei? Te obligăm! „. Ceea ce îmi aminteşte de un banc auzit acum, în decursul campaniei electorale. Şedinţă de partid într-un sat. „-Oameni buni, acum, că a venit la putere Partidul Comunist, veţi putea avea orice!”. „-Chiar orice?!!!”. „-DA! Nu ţi-am spus?!!” Se gândeşte nea Ion şi mai riscă o întrebare: „-Şi dacă o să vreau să mănânc friptură de iepure o să pot să mănânc friptură de iepure?!!”. „-Evident! Nu ţi-am spus că o să ai tot ce vrei?!”. Mirat, mai cugetă puţin nea Ion: „-Păi, şi dacă n-o să-mi placă?!”. „(aluziv)-O să-ţi placăăă….”

Trec din curiozitate şi pe la biserica Mavrogheni, unde cred că recunosc o fetişcană pe care am reţinut-o cândva de la Antim.

După-masă, pornesc către Cinema City în AFI Palace Cotroceni. 137. „-Bunicule, ce înseamnă „mizeră”?” , „-De ce? Unde ai văzut?”, „-Uite-acolo pe afiş: „Ţi-a fost teamă de o pensie mizeră? Nu ai scăpat! Schimbă-l pe Băsescu” „…Zarurile fuseră aruncate şi de data asta….Cine este Danny Huwé care a înlocuit numele pieţei noastre Răzoare?!! A, un jurnalist belgian împuşcat din greşeală la Revoluţie…Mergeam des în Mall Vitan, însă o vreme nu am călcat prin mai modestul River Plaza Mall din Vâlcea. Nu mă simt chiar în largul meu în astfel de spaţii. Judecând şi după asta, se poate spune că la 35 de ani eşti bătrân…Nu mă atrag filmele de la IMAX. : )Tânărul de la bilete mă asigură că nu s-a speriat la filmul cu brontozauri: ). Ei, eu venisem pentru „Katalin Varga”. Cu o jumătate de oră înainte de spectacol sunt rugată să îmi aleg un loc în…sala goală! Când credeam că voi asista ca într-un uriaş home cinema, home alone, a mai venit o fată care s-a oprit puţin în loc şi, după ce pesemne s-a obişnuit şi ea cu ideea a exclamat „Wow!Frumos!”.

Eu nu am regretat că mi-am făcut şi hatârul ăsta. Prea s-a vorbit mult de filmul acesta! Ba chiar aseară a mai primit un premiu „Descoperirea Europeană a Anului ” la European Film Awards.

Dacă nu aţi văzut filmul, vă rog să nu citiţi ce voi scrie eu în continuare despre el.

Ah, trebuie să sistematizez cumva vorbele astea pe care le-am notat pe carneţele în noaptea ce a urmat sau le-am citit pe net…Câte ore o să îmi ia?! : )

So, aş fi preferat să nu am cunoştinţă despre subiectul filmului înaintea vizionării, deşi unii au comentat că acţiunea nu este uşor de urmărit. Nici mie nu mi-a fost clar dintru început când se petrecea scena sprinţarului dans unguresc. Ce recomandare a filmului am întâlnit?: „Dacă, însă, sunteţi în dispoziţia necesară unui film de artă, Katalin Varga nu trebuie ratat.”. Cum o fi dispoziţia asta?! E aşa mare scofală să mergi să vezi un film?!

Exceptând câteva exagerări şi  interpretări mai puţin credibile în general în film, mi s-a părut că Hilda Peter a fost o Katalin Varga foarte convingătoare, încât, după ce am auzit că joacă la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca, îmi este greu să mă decid dacă să merg să o văd acolo sau nu…

: ) A fost o Katalin Varga atât de convingătoare, încât poate să fie o Hilda Peter fără putere de convingere.

Faţă de criticile pe care le-am citit, nici nu mi-a dat prin cap să fac legătura cu „Baltagul” sau „Twin Peaks”! Şi coloana sonoră nu mi-a lăsat o impresie memorabilă. A fost acolo, probabil, potrivită, dar fără ceva care să mi se pară notabil. Cel mai temperamental caracter mi s-a părut soţul lui Katalin. Nu aş putea spune dacă este clar că Antal regretă şi cât este de afectat de moartea soţiei (ce gest extrem! o despărţire mi se părea mai adecvată!). Am admirat curajul lui Katalin, pe care i-l pomeneşte şi ucigaşul (ce personaj înşelător!). Nu mi-a fost evident iniţial faptul că ea îşi pune în cap să se răzbune. Violenţă în lanţ, dar fără exces de scene sadice. Se speculează şi că ucigaşii lui Katalin sunt printre puţinele personaje care vorbesc româneşte. Dar cu ce accent?!! Mă întreb dacă nu se exagerează drama, scăzând astfel şi şansele de vindecare (dacă există) mai rapidă a victimelor. Cineva acuză filmul de „păşunism”, lucru ce nu mi-a sărit în ochi. Ar fi putut, dacă şi pozele mele au fost etichetate astfel?! (o să pun pe blog, căci nu mi-e ruşine şi nu pot să mă dezic de ele). Splendide filmările din Harghita!

Finalul e neaşteptat, cu atât mai mult cu cât părea că lucrurile se vor îndrepta.

Asocierea mea imediată a fost cu Match Point-ul lui Woody Allen. M-am întrebat dacă regizorii rezolvă ura pe care o au pentru anumite personaje ucigându-le, dacă e o cale de eliberare…

Recunosc că scrisul ordonează. Atât cel expus, dar şi cel care rămâne ascuns.

O plimbare cu zâmbetul pe buze pe culoarele Las Ramblas, Oxford Street sau Champs-Élysées ale mallului.

La ieşire, simt nevoia să ascult o trupă de rock industrial. Ram….-Du… Oare din solidaritate cu personajul principal, pentru că am avut de îndurat prea multă agresiune pe parcursul filmului sau cu efectul votkăi pe care o luau ruşii înainte de ofensive?

Pe drum, observ că cele mai multe spaţii de la parterele blocurilor sunt cofetării, magazine de calculatoare, bănci şi magazine de optică.

Florăriile de la Eroilor sunt mult extinse faţă de ce ştiam…

Pasajul de la Universitate este foarte viu şi foarte vesel, chiar dacă e ora când tinerii creatori de bijuterii care de care mai colorate îşi închid standurile.

O tânără din Taiwan care a primit ilustrata mea cu vechiul Bucureşti de la MMB o găseşte „retro-chic” : ) .

De la târgul de la Dalles mi-au plăcut nişte decoraţiuni de pom din mirodenii şi icoane pe sticlă cu un contur foarte fin, pe care nu ştiu cum îl reuşeşte.

Staţia de metrou Dristor 1 găzduieşte o expoziţie de fotografie organizată de asociaţia „Bucureştiul meu drag!” :  „Iconostase bucureştene” . Asta până în 4 ianuarie anul viitor.

Credeaţi că filmul s-a terminat? Eu o să merg acum să o răzbun pe Katalin.

End-user

 

 

 

Legătură permanentă