Martie 31, 2010

Miercurea fără cuvinte/Wordless Wednesday (18)

Posted in ...fără cuvinte tagged , , , , , la 1:17 pm de adria74

Few Easter’s flowers tweaked yesterday in a mountain settlement of Vâlcea. They usually contribute to the beauty and joy that accompany this feast. Since catholics and orthodoxs have the same day for celebration this year, I am happy to wish you an Easter Sunday blessed with everlasting delight.

Paşti binecuvântate cu mulţumire şi încântare nepieritoare.

„Wordless Wednesday”-31/03/2010

Anunțuri

Martie 30, 2010

Comoara pocăinţei-Ioan Lindul(2)-2:6

Posted in Rugăciuni şi tâlcuiri la rugăciuni, Sfaturi duhovniceşti . Cuvinte de folos tagged , , , , , , la 7:20 pm de adria74

Smerita interpretare a troparelor Marelui Canon al sfântului Andrei Criteanul de către Ioan Lindul, Arhiepiscopul Mirelor(+1796)

Cântarea a doua – Troparul al 6-lea

Întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu plăcerile poftelor, şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut.

Sufletul nostru izbăvit de patimi şi îmbrăcat în veşmântul harului sfânt este cea mai frumoasă şi mai minunată zidire a lui Dumnezeu. Sufletul păcătos şi golit de harul sfânt este mai urât chiar şi decât diavolii

Nici cerul nu are printre comorile sale, nici pământul nu ţine în îmbrăţişarea sa ceva mai frumos decât sufletul raţional al omului, care este îmbrăcat în haina prealuminoasă a harului necreat, pe care a croit-o Dumnezeu. Cu cât este soarele mai luminos decât toate celelalte stele de pe cer, cu atât este şi sufletul omenesc, în care sălăşluieşte Sfânta Treime, mai frumos decât toate fiinţele nevăzute. De aceea, nici cerul, cu toate frumuseţile sale, nici pământul plin de comori nu cântăresc cât sufletul unui om. Ce-i foloseşte omului, spune Domnul, să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? (Marcu 8, 36-37).

Sufletul este creaţia care oglindeşte cel mai bine înţelepciunea preaînaltului Dumnezeu. El este icoana vie şi preaminunată a Sfintei Treimi, zugrăvită cu prealuminoasele culori ale luminii sfinte. Sufletul este ca cerul, iar mintea este ca soarele, înţelegerea este ca luna, iar gândurile cele bune sunt ca preafrumoasele stele. Aceasta este Biserica nefăcută de mână omenească, în care sălăşluiesc Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Sufletul este palatul măreţ şi prealuminat al Împăratului ceresc, tronul nepreţuit şi preaîmpodobit, unde şade Domnul a toate, tezaurul virtuţilor Duhului Sfânt şi mireasa preafrumoasă pe care o doreşte Mirele Hristos. Fără a mai lungi vorba, putem spune că sufletul omului este cea mai înaltă şi mai de preţ lucrare a lui Dumnezeu.

Ca un Domn preaînţelept, atotputernic şi preabun, atunci când a creat sufletul, Dumnezeu a pus în el toată înţelepciunea, puterea şi bunătatea Sa, dorind ca el să fie cununa tuturor făpturilor sale văzute şi nevăzute şi dovadă de netăgăduit a iubirii Sale nesfârşite şi a tuturor trăsăturilor Sale sfinte. De aceea, Dumnezeu a zidit sufletul omului la sfârşitul creaţiei, ca pe o icoană vie şi preaminunată a Plămăditorului lumii. Astfel, înainte de crearea omului, a avut loc, am putea spune, „consfătuirea” celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt lucrează şi iau hotărâri împreună. Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”(Facerea 1, 26). Acest lucru nu s-a întâmplat şi atunci când au fost create puterile cereşti, adică sfinţii îngeri, ci numai la crearea sufletului raţional şi nemuritor al omului, care se deosebeşte prin măreţie şi prin cinstirea de care se bucură.

Bine am spus la început că nici pe pământ, nici în cer nu există lucru mai de preţ, mai frumos şi mai minunat decât sufletul omenesc care Îl iubeşte pe Dumnezeu, care se supune poruncilor Sale şi este izbăvit de patimi, căci în el sălăşluieşte Preasfânta Treime, aşa cum ne-a încredinţat Iisus: „Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14,23).

Dar sufletul, care este atât de frumos, atât de preţios şi de minunat, atunci când cade în patimile plăcerii trupeşti, când se lasă în voia lucrurilor lumeşti şi a zădărniciei acestei vieţi, se dezgoleşte de harul sfânt şi ajunge, nefericitul, la o asemenea urâţenie, încât mai degrabă aş vedea pentru o mie de ani chipurile înfricoşate ale diavolilor decât un singur ceas chipul acestui suflet.

Şi ca să nu credeţi că exagerez, vă voi spune următorul lucru: înainte să piardă harul sfânt şi să cadă din ceruri, diavolul şi demonii săi erau îngeri preafrumoşi şi preadulci ai lui Dumnezeu. După căderea lor, din îngeri au ajuns atât de urâţi şi de sălbatici, încât până şi apropierea de oamenii osândiţi pentru păcatele lor este pentru aceştia un adevărat iad, o durere nespusă. Dacă diavolii, care au fost la început îngeri preabuni, căzând din harul dumnezeiesc, s-au făcut prearăi şi înfricoşători la chip, cu atât mai mult sufletul omului, care este mai frumos şi decât îngerii, atunci când pierde, prin păcat, veşmântul Duhului Sfânt pe care l-a îmbrăcat la sfântul botez, se face mai îngrozitor, mai sălbatic şi mai respingător chiar şi decât diavolii.

Să ne milostivim, dar, asupra sufletului nostru, prin pocăinţă şi prin mărturisire, înainte să vină moartea. Dacă sufletul ne-a fost murdărit de diavol, sau mai bine zis de patimi iraţionale şi de fapte păcătoase, să îl curăţim noi cu lacrimi fierbinţi de pocăinţă. Dacă frumuseţea icoanei sufletului nostru a dispărut prin faptele noastre viclene, să o reîmprospătăm prin culorile duhovniceşti ale virtuţilor. Dacă gândul ni s-a afundat în noroiul zădărniciei pământeşti, să-l scoatem de acolo şi să-l facem părtaş al moştenirii cereşti, punându-i fără încetare dinainte amintirea morţii, frica iadului veşnic şi dorirea bunătăţilor fericirii viitoare, din care nădăjduim să ne împărtăşim cu harul Hristosului şi Dumnezeului nostru şi cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Amin.

Comoara pocăinţei, Editura Egumeniţa, Galaţi 2005

Foto: discul ceresc de la Nebra (Saxonia-Anhalt, Germania), probabil cea mai veche reprezentare a cerului descoperită vreodată (1600 î.Hr.)

ER: This is a meditation on the Great Canon of Saint Andrew of Crete, known as the Canon of Repetance, which is sung during Great Lent. In the photo: Nebra (Saxony-Anhalt, Germany) sky disc, the oldest known realistic representation of the cosmos yet found (1600 BC)

Martie 27, 2010

Comoara pocăinţei-Ioan Lindul(1)-2:4

Posted in Rugăciuni şi tâlcuiri la rugăciuni, Sfaturi duhovniceşti . Cuvinte de folos tagged , , , , , , la 5:52 pm de adria74

Smerita interpretare a troparelor Marelui Canon al sfântului Andrei Criteanul de către Ioan Lindul, Arhiepiscopul Mirelor(+1796)

Cântarea a doua – Troparul al 4-lea

Viforul răutăţilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, întinde-mi şi mie mâna Ta.

Numai prin strădaniile noastre, este cu neputinţă să scăpăm de valurile patimilor şi ale întristării. De aceea, să cerem cu credinţă fierbinte ajutorul lui Dumnezeu.

Într-o noapte, ucenicii lui Hristos se aflau într-o corabie, în Marea Galileii, şi se îndreptau spre Betsaida. Pentru că vântul se înteţise şi le era potrivnic, se chinuiau vâslind printre valuri. Iisus rămăsese singur pe ţărm ca să Se roage. Spre dimineaţă, Domnul S-a apropiat de ei, umblând pe mare, iar ucenicii Săi s-au speriat, crezând că e nălucă, şi au strigat de frică. Dar Iisus i-a liniştit spunându-le: Îndrăzniţi! Eu sunt;nu vă temeţi! Petru i-a răspuns: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. Vino, i-a răspuns Domnul. Atunci Petru a coborât din corabie şi a început să păşească pe apă fără să se scufunde. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat: Doamne, scapă-mă! De îndată, Iisus Şi-a întins mâna, l-a apucat pe Petru şi i-a spus: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Cum s-au suit în corabie, vântul s-a potolit (Matei 14,22-23; Marcu 6,45-51).

În acelaşi fel şi noi, atunci când suntem cuprinşi de viforul mării învolburate a acestei vieţi, când suntem înconjuraţi de multe ispite şi tristeţi, care ne lovesc la fel ca vânturile puternice, să fim cu băgare de seamă, ca nu cumva să avem încredere numai în puterile noastre şi să ne scufundăm fără ajutorul lui Dumnezeu. Atunci când omul nu este întărit de Creatorul său, el este ca o furnică slabă dinaintea diavolilor puternici şi înspăimântători. Cum poate omul să lupte împotriva lor? Lucrul acesta nu numai că ar fi necugetat, dar ar însemna şi o îndrăzneală primejdioasă a unei minţi pline de mândrie. Firea omenească neputincioasă nu poate birui nici patimile, nici păcatul şi nici pe demoni. Acestea sunt răpuse numai de atotputernicia lui Dumnezeu.

Dacă patimile şi încercările ne lovesc la fel ca valurile înspumate ale mării, să nu ne pornim împotriva lor folosind puterea şi cunoştinţele noastre. Nu vă împotriviţi celui rău(Matei 5,39) singuri. Să strigăm cu credinţă fierbinte către Acela Care poate să ne mântuiască, să chemăm numele lui Iisus Hristos, aşa cum a făcut şi Apostolul Petru, spunând: Doamne, scapă-mă. Iar dacă auzim cuvintele: Pentru ce te-ai îndoit, puţin credinciosule?,  să nu ne pierdem îndrăzneala şi să nu deznădăjuim. Dimpotrivă, să ne rugăm cu mai multă sârguinţă. Văzând că stăruim în rugăciune, Domnul va întinde nevăzut mâna Sa şi ne va trage către Sine, departe de valurile sălbatice ale ispitelor. După aceea, va intra în corabia sufletului nostru, iar atunci vântul drăcesc se va potoli şi noi ne vom umple de pace şi de linişte. Astfel, vom călători pe marea acestei vieţi fără primejdie şi fără frică de naufragiu. Iar atunci când vom muri, sufletul nostru îşi va găsi sălaş în portul liniştit al fericirii sfinte, iar trupul se va întoarce în pământ până în ziua învierii de obşte, când va învia, se va uni din nou cu acelaşi suflet şi va fi răpit pe nori, ca să-L întâmpine în văzduh pe Domnul, Care va veni din cer cu putere şi cu strălucire multă. Atunci, El va veni să judece întreaga omenire şi să răsplătească pe fiecare după faptele sale.

Să dea bunul Dumnezeu ca în acea zi înfricoşătoare să ne aflăm şi noi printre cei drepţi, care vor sta de-a dreapta Sa, şi nu printre călcătorii de lege, care vor şedea de-a stânga. Preabunule şi preamilostive Doamne Iisuse Hristoase, nu ne părăsi pe noi! Nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, să plecăm din această viaţă nepocăiţi şi neîndreptaţi, ca să nu şedem, osândiţi şi ruşinaţi, de-a stânga Ta. Ajută-ne ca să ne încredinţăm sufletele smerite în preacuratele Tale mâini şi să şedem cu vrednicie de-a dreapta Ta! Amin.

Comoara pocăinţei, Editura Egumeniţa, Galaţi 2005

ER: This is a meditation on the Great Canon of Saint Andrew of Crete, known as the Canon of Repetance, which is sung during Great Lent.

Martie 19, 2010

Feel Kunisada

Posted in Capo d'opere, Evenimente, Farmec arhaic tagged , , , , , , la 10:15 pm de adria74

Doar două zile, până duminică, pentru a pătrunde pe tărâmul magic al imaginilor lumii trecătoare create de un reprezentant de seamă al şcolii Utagawa, Kunisada (1786-1865). Îl găsiţi în spaţiul generos al Sălilor Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă, într-un ambient cât se poate de nimerit. Sunt lucrări din colecţia de artă japoneză a Secţiei de Artă Orientală alese şi scoase la lumină de doamna Carmen Brad, specialist în arta extrem orientală, care a avut salutara iniţiativă de a organiza pe parcursul lunilor precedente şi câteva vizite în care a fost ghid celor veniţi să admire expoziţia. Muzica clasică japoneză din fundal este un fericit complice, discret, pentru gravurile cu suflet în care ne sunt înfăţişate femei frumoase-curtezane şi gheişe-, scene din teatrul kabuki, evenimente istorice sau ilustraţii ale unor scrieri literare.

Este principalul stil de gravură japoneză din epoca Edo (vechea denumire a oraşului Tokyo), ukijo-e, care înseamnă chiar „imagini ale lumii trecătoare”. „…Să trăieşti numai pentru clipa de faţă, să îţi întorci întreaga atenţie numai pentru plăcerile lunii, ale zăpezii, ale cireşilor înfloriţi şi frunzelor de arţar; să cânţi melodii, să bei vin, ne desfătăm doar plutind, alunecând; refuzând să fim mâhniţi, ca un tâlv plutind odată cu şuvoiul râului: aceasta este ceea ce numim lume trecătoare…” (Asai Ryoi, „Poveşti ale lumii trecătoare”, ca.1661).

Expoziţia cuprinde 63 de xilogravuri policrome, aşa-numitele nishiki-e, „imagini de brocart”, unele lucrate împreună cu Hiroshige I, marele peisagist, sau cu Hiroshige II, elevul şi ginerele acestuia din urmă.

Desenator prolific, apreciat de colecţionarii de artă occidentali, Kunisada a influenţat pictorii impresionişti, postimpresionişti sau reprezentanţi ai curentului Art Nouveau . Un exemplu este Gustave Moreau cu a sa Sappho de la Muzeul Victoria şi Albert din Londra.

Este vreme de delectare şi reexaminare, este vreme şi pentru un răgaz îmbucurător în faţa bisericii Kretzulescu, alături de librăriile ortodoxă, Humanitas şi Anthony Frost, mângâiaţi de soare şi poate vizitaţi de porumbei ce gânguresc.

ER: There are two more days an exhibition of Japanese woodcuts from the Edo period (1620-1867)  is open. There are 63 works (nishiki-e, „brocade picture”) of a prolific artist, who inspired also Impressionist, Post-Impressionist and Art Nouveau painters, Utagawa Kunisada. His subjects were beautiful women, the kabuki theater, literary classics and historical subjects. These are the „pictures of the floating world” (ukiyo-e) underlined by Asai Ryoi : „… Living only for the moment, turning our full attention to the pleasures of the moon, the snow, the cherry blossoms and the maple leaves; singing songs, drinking wine, diverting ourselves in just floating, floating; … refusing to be disheartened, like a gourd floating along with the river current: this is what we call the floating world…”

%d blogeri au apreciat asta: