Crucea lui Hristos-maica Maria Skobţova

aprilie 18, 2009

Crucea lui Hristos-maica Maria Skobţova

Între Dumnezeu şi sufletul meu există crucea pe care a luat-o Acesta. Ca să existe plinătate e nevoie de cruce. Şi Sensul crucii e nemărginit. Crucea lui Hristos e veşnicul pom al vieţii, puterea nebiruită, unirea cerului şi a pământului, unealta unei pedepse ruşinoase.

Am vizitat recent un cimitir militar: sute şi mii de cruci identice, dispuse în şiruri strânse ocupau tot spaţiul. Pe fiecare mormânt o cruce , sau mai degrabă o spadă , o sabie în formă de cruce, cu lama împlântată în pământ şi mânerul constituind partea superioară a ei. Crucea devenise sabie, sabia o cruce. Această asociere cruce-sabie e bine cunoscută din Evul Mediu. Mânerul era făcut mare pentru a aminti crucea, şi în el se puneau moaşte. Scrieri speciale imortalizează asocierea dintre aceste două cuvinte, atât de scurte, dar atât de enorme; mulţi s-au jucat cu ele pentru a justifica războaiele şi violenţa.
Adeseori însă, apropierea între spadă şi cruce ia în Evanghelie un înţeles cu totul diferit de cel obişnuit: „Sabie va trece prin inima ta”, spune dreptul Simeon vorbind despre sabia cu două tăişuri ce o va străpunge pe Maica Domnului ( cf. Lc 2,35). Vedem bine aici în ce anume constă diferenţa. Când oamenii noştri de condei scriu „cruce şi spadă”, crucea simbolizează un mod pasiv de a îndura suferinţele în timp ce spada trimite la acţiune. Or în Evanghelie e invers. Pe de-o parte, crucea e luată în mod liber, adică activ, de Fiul Omului. Pe de altă parte, sabia, care străbate inima şi trece inevitabil prin sufletul nostru , simbolizează suferinţa aleasă nu liber, ci îndurată pasiv. Dacă crucea lui Hristos, liber acceptată, devine pentru Maica Domnului o sabie cu două tăişuri care-i străbate inima, aceasta nu este pentru că ea a ales-o liber , ci pentru că nu poate să nu sufere la suferinţele Fiului ei.
Această sabie cu două tăişuri nu e legată doar de destinul Maicii Domnului; ea ne învaţă ceva pe toţi şi ne angajează pe toţi . Pentru a sesiza acest lucru , trebuie să înţelegem calea pământească a Mariei , trebuie să vedem ce lucru în acelaşi timp excepţional şi comun are aceasta.
Biserica ortodoxă poartă în adâncul conştiinţei sale taina Maicii Domnului. Vede în ea nu numai Maica îndurerată de la picioarele crucii Fiului său, dar şi Împărăteasa cerului, „ cea mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Vede în Fecioara coborâtoare din seminţia lui Iuda şi în fiica lui David , maica oricărei făpturi vii, întruparea personală a Bisericii, trupul uman al lui Hristos. Cu acoperământul vălului ei , Maica Domnului acoperă tot pământul devenind ea însăşi „pământul, maică jilavă” * . O imagine care, legată de meditaţia asupra crucii , dobândeşte un sens nou. Pământul Golgotei străpuns de cruce, inundat de sânge, nu este oare inima mamei străpunse de sabie? Da, crucea Golgotei străpunge inima pământului-mamă.

Maica Domnului va fi pururea cu noi pe drumul nostru către cruce. Ea stă aproape de noi, şi fiecare din crucile noastre e sabia ei.

În viaţa creştină trebuie să existe nu numai nebunia crucii, dar şi nebunia sabiei. Nu numai răstignirea, dar şi participarea la răstignirea celuilalt, starea pe Golgota la picioarele fiecărei cruci omeneşti. Sufletul creştin trebuie să fie filial şi purtător de cruce , dar şi matern şi primitor de sabie.

[*] Mat-sira-zemlia, literal „maică-jilavă-pământul”, expresie aplicată misterului pământului roditor , frecventă în basmele populare ruse , unită ulterior în imaginaţia poporului rus cu taina Maicii Domnului (cf.Dostoievski, Demonii, 1876)[n.ed.fr.]

monahia MARIA SKOBŢOVA,Iubirea nebună pentru aproapele: Viaţa şi învăţăturile Maicii Maria Skobţova: ( 1891-1945), Editura Deisis, Sibiu, 2008

 

Fiică spirituală a părintelui Serghei Bulgakov, sfânta Maria din Paris sau Maica Maria, s-a născut în Letonia în 1891. Purta numele de Elizaveta Pilenko. A fost primar al oraşului Anapa din Rusia de sud. S-a mutat la Paris în 1923, unde s-a dedicat studiilor teologice şi muncii de asistenţă socială. A avut două căsnicii, iar în 1932 a depus voturile monahale, fără să trăiască într-o mânăstire, luând numele de Maria. A înfiinţat un aşezământ social, ce a devenit curând şi un centru pentru discuţii intelectuale şi teologice. În timpul celui de-al doilea război mondial a adăpostit acolo mulţi evrei; parte din ei se converteau la creştinism. După cucerirea Parisului de către nazişti, casa a fost închisă, iar maica Maria, părintele Dimitri Klepinin ce slujea acolo, Yuri, fiul Mariei şi Sofia, mama Mariei au fost ridicaţi de Gestapo şi trimişi în lagăre. Părintele Dimitri şi Yuri au murit în lagărul din Dora, iar maica Maria a murit gazată în lagărul de la Ravensbrück, Germania. Se întâmpla în Sâmbăta Mare a anului 1945. Se presupune că a înlocuit o altă persoană ce urma să fie gazată în acea zi.

Mitropolitul Antonie de Suroj a numit-o „sfântă a vremurilor noastre” înainte ca ea să fie canonizată, în 16 ianuarie 2004, împreună cu părintele Dimitri, Yuri şi Elie (Ilya) Fondaminsky, un convertit de la iudaism, de către Patriarhia Ecumenică. Pomenirea lor se săvârşeşte la 20 iulie. La Moscova, Paris şi Londra era considerată sfântă înaintea canonizării.

Din lucrările maicii Maria Skobţova mi-a atras atenţia ultima sa broderie, lucrată în lagărul de la Ravensbrück. De fapt, broderia nu s-a păstrat, dar din descrierile apropiaţilor s-a conceput o icoană, ce a luat numele lagărului: Ravensbrückskaia. Se spune că este inspirată de fresca Institutului catolic din Toulouse, efectuată de Marcel Lenoir. Zilele acestea am realizat cât este de asemănătoare totuşi cu icoana noastră pe sticlă „Maica îndurerată”.

                                       

Ravensbrückskaia             

                                                                      

Maica îndurerată

Icoana „Maica îndurerată” am fotografiat-o la „Săptămâna iconarilor” de la Episcopia Râmnicului.

*  *   *

Pentru că în câteva ore de când postez acest articol vom sărbători Învierea Domnului adaug urarea mea să aveţi o sărbătoare luminată cu multă bucurie.

Mă rog ca Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să învieze în sufletele noastre orice simţământ nobil şi frumos. Să ne călăuzească pe toţi spre sfinţenie.                                                                                                

Părintele Porfirie Kavsokalivitul

Cu mulţumiri lui Robert, care mi-a trimis cuvintele părintelui Porfirie

 

Paşti fericite!

 

 

Legătură permanentă