Aprilie 27, 2009

La mânăstirea Brâncoveni

Posted in Mânăstiri, pelerinaje tagged , , , , , , , , , , , , , , la 6:55 pm de adria74

26 martie 2009

25 de kilometri de Caracal, pe drumul care duce către Drăgăşani, un indicator ne ghidează în dreapta, către mânăstirea Brâncoveni, aflată în apropiere, la numai 1 km de şosea. Mânăstirea nu este însă vizibilă de la şosea decât dsc05853cu greu, este ascunsă după coline. Drumul trece printr-o livadă de pruni ce trebuie să fie tare frumoasă când sunt înfloriţi pomii. Noi avem însă surpriza să vedem în livadă un fazan frumos colorat, pe care reuşesc să îl surprind cu aparatul de fotografiat. Drumul şerpuit coboară puţin şi zărim mânăstirea cu paraclisul şi lacurile ei. Ajungem acolo în faptul serii. E prima dată când îi calc pragul. Maica Domnului Orantă străjuieşte mânăstirea reprezentată pe fronton. Intrarea este boltită şi conturată de o iederă căţărătoare. Deasupra uşii de la intrare din poarta de lemn ne întâmpină o altă icoană cinstită a Maicii Domnului cu Pruncul. Deîndată ce păşim înăuntru vedem mulţime de măicuţe îngrijindu-se să planteze flori în curtea mânăstirii. Mai pretutindeni sunt afişate diverse cuvinte duhovniceşti. Pangarul ne aşteaptă cu uşa deschisă. Mie îmi place să zăbovesc mai mult. Luăm pliantul, vederi şi câteva cărţi. Maica ce avea ascultare acolo ne întreabă dacă suntem aici pentru prima dată şi după ce îi confirmăm ne îndeamnă binevoitoare să ne închinăm la icoana făcătoare de minuni din biserica mare şi să luăm apă tămăduitoare de la izvorul din curte. Se spune că însuşi domnitorul Matei Basarab, născut în Brâncoveni,  s-a vindecat cu apa lui. Am găsit un scurt articol ce relatează această legendă: Legenda Izvorului Tămăduirii de la Mănăstirea Brâncoveni . Am luat şi noi apă pentru cei ai casei şi am aruncat o privire în grădina care adăposteşte paraclisul -din păcate închis- , o troiţă şi mormintele unor monahii. Era destul de târziu pentru noi şi nu m-am mai aventurat să văd şi lacurile. Aşa că ne întoarcem în curtea principală. În coridorul dintre cele două curţi ne atrag atenţia câteva cuvinte din testamentul unui domnitor creştin: „Doamne, numai Tu singur ştii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut-o sminti, ci am întărit-o pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a Căruia Cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o, având nădejde nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor, prin care pe toţi vrăjmaşii am gonit şi am înfrânt.” Sfântul Ştefan cel Mare. iÎn fine, intrăm şi ne închinăm în biserica cea mare, văruită în alb. Ne rugăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Se cheamă Povăţuitoarea şi este copiată după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Dălhăuţi-Vrancea, „Anufiana”. I se spune aşa de la numele monahului ce a adus-o de la Constantinopol sau Ierusalim, Anufie. Se întâmpla în secolul XV, când monahul Anufie o aducea spre ţară. Originile icoanei nu sunt cunoscute. Se presupune că ar data din perioada iconoclasmului sau că ar fi fost zugrăvită de însuşi Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, ori că a avut ca model una din icoanele pictate de acesta. În drum spre ţară, Anufie cade în mâinile turcilor, ce taie cu iataganele sfânta icoană şi o aruncă într-un grajd. Ca şi cum ar fi vie, din icoană ţâşneşte sânge. Mai mult, caii din grajd se muşcă, se lovesc şi nu lasă niciun îngrijitor să se apropie de ei. Mor, oameni şi animale. Anufie încearcă să recupereze icoana, dar nu îi convinge pe turci, care îl dau pe mâna unui călău. Acesta este însă un român robit şi îi salvează viaţa. Anufie merge către ţară, fără icoană. Se spune însă că a văzut-o ieşind dintre valurile Mării Negre, miraculos, şi o duce la mânăstirea Dălhăuţi, unde săvârşeşte şi astăzi nenumărate minuni. În 1952, când mânăstirea Brâncoveni se redeschide ca mânăstire de maici (viaţa monahală fusese întreruptă la sfârşitul secolului al XIX-lea, urmare a secularizării averilor mânăstireşti din 1864), vine ca preot slujitor un părinte de la mânăstirea Dălhăuţi, ce aduce şi copia icoanei sale dragi. „Ea aduce tămăduire, uşurare şi ajutor tuturor celor care se roagă cu credinţă şi cu inimă curată Maicii Domnului, căutând cele de folos mântuirii sufletelor lor” , citim în istoricul icoanei. Ne închinăm şi la icoana Brâncovenilor martirizaţi şi ieşim în pridvor, unde sunt înmormântaţi preotul Radu Şapcă din Celei, stareţ al mânăstirii, participant la revoluţia de la 1848, preotul Gheorghe, stareţul Teodosie de Trapezunt şi jupâniţa Calea, străbunica lui Matei Basarab.

dsc05877Mă folosesc de istoric ca să aflu mai multe. Astfel găsim începuturile vieţii monahale aici cu mult înainte de 1494, când mânăstirea a fost refăcută de boierii Craioveşti. Jupâniţa Calea a fost cea care a construit în 1570 o bisericuţă de lemn, pe locul actualului paraclis. Între 1634 şi 1640, Matei Basarab împreună cu nepotul său Preda Brâncoveanu, bunicul Sf.Constantin Brâncoveanu, refac mânăstirea. De atunci se păstrează turnul-clopotniţă, pivniţele boltite şi zidul de apărare. Preda Brâncoveanu îşi va găsi şi locul etern de odihnă aici, împreună cu alţi membri ai familiei Brâncoveanu: Barbu, fratele domnitorului, doamna Stanca şi Papa Brâncoveanu, părinţii săi.

Piatra de temelie a actualei biserici mari a fost pusă de fiii mai mari ai Sf.Constantin Brâncoveanu, Constantin şi Ştefan, în 1699, pe locul celei vechi, pe care o dărâmă din temelii. Biserica a fost ridicată foarte repede, în două luni. Are formă de cruce. Uşa de stejar şi ancadramentul din marmură al ei au fost sculptate remarcabil în stil brâncovenesc de artistul italian Giorgio Levino Pessena, care este înmormântat în localitatea Brâncoveni. În 1700 este ridicat şi paraclisul, ce va fi pictat în stil bizantin de meşteri din Şcoala de la Hurezi, sub îndrumarea artistului grec Constantinos. Pictura este valoroasă şi se păstrează şi astăzi. Destinaţia iniţială a paraclisului va fi de bolniţă (infirmerie).

În perioada brâncovenească sfântul lăcaş cunoaşte maxima  lui înflorire, ridicându-se la statutul de lavră cu schiturile Robăneşti (Vlaşca), Slătioara – Hurezi (Ocnele Mari) , Mamu şi Târnăviţa.

Suferă stricăciuni în timpul războaielor ruso-turce şi austro-turce, iar între 1721 şi 1727 ajunge chiar să fie transformată în cazarmă austriacă. Este avariată şi în urma cutremurului din 1837, după care biserica mare va fi repictată (1842)  în stil neobizantin de către Nicolae Polcovnicul, Matei Cătulescu şi Vasile Mateescu.

Treptat, după secularizarea averilor mânăstireşti, viaţa de obşte încetează, mânăstirea este transformată în ospiciu. Se redeschide ca mânăstire de maici în 1952, cum am amintit mai sus, dar în 1960 maicile sunt evacuate forţat, în urma decretului 410 din 1959, dat de Gheorghiu-Dej, decret prin care călugării şi maicile sub o anumită vârstă erau obligaţi să părăsească mânăstirile. Devine azil de bătrâni apoi rămâne pustie. În 1975 Direcţia Monumentelor Istorice începe lucrările de refacere a caselor domneşti. Apoi, din 1980, vin aici câteva maici de la mânăstirea Clocociov, iar de reînfiinţarea şi restaurarea mânăstirii ( chilii, trapeza, turn-clopotniţă, case domneşti, drumul de la şoseaua principală la mânăstire, cele două biserici, teren agricol, lacuri) se ocupă P.S. Gherasim Cristea, Episcop al Râmnicului, P.S.Calinic Argatu, astăzi Episcop al Argeşului, şi Elena Bărbulescu, o soră a lui Nicolae Ceauşescu.

În fostele case domneşti se organizează un muzeu cu icoane, cărţi bisericeşti, orfevrărie şi veşminte preoţeşti, iar în 1990 se organizează un lapidarium (loc unde se păstrează pietre mari, sculptate sau gravate- basoreliefuri, statui, pietre de mormânt etc.) cu piese – coloane, pietre de mormânt, pisanii- de la lăcaşurile de cult demolate în anii 1986-1987 în Bucureşti: Mân.Văcăreşti, Mân.Sf.Pantelimon şi biserica Sf.Spiridon vechi.

În sala de consiliu a Sfântului Constantin Brâncoveanu este înfăţişat în frescă martiriul Brâncovenilor, de către Vasile Pop-Negreşteanu (1989). În biserica mare se reface pictura între 1993 şi 1998.

Mânăstirea are un atelier de pictură de icoane şi un atelier de croitorie, iar maicile reuşesc să se autogospodărească. Se ocupă şi de apicultură. Mai găsim aici şi o bogată bibliotecă de carte teologică.

Altarul adăposteşte şi alte preţioase odoare: sfinte moaşte şi o bucăţică din lemnul Sfintei Cruci pe caredsc05868 a fost răstignit Mântuitorul. Astfel, sunt păstrate cu cinste sfinte moaşte ale Sf. Apostol Andrei, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir, Sf. Iona de la Kiev, Sf. Sfinţit Mucenic Harambie, Sf. Ierarh Spiridon, Sf. Ierarh Nectarie din Egina, Sf. Mucenic Pantelimon, Sf. Cuvios Andronic de la Kiev, Sfinţilor Mucenici de la Mănăstirea Sf. Sava, Sf. Mare Mucenic Mina, Sf. Paisie Velicikovski, Sf. Muceniţă Chiriachi, Sf. Teofil cel Nebun pentru Hristos, Sf. Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, Sf. Cuvios Antonie de la Iezeru, Sfântului cuvios necunoscut, Sfântului Mucenic necunoscut, Sfinţii Mucenici de la Mănăstirea Sf. Teodosie, Sf. 14.000 de prunci ucişi de Irod.

Biserica mare îşi sărbătoreşte hramul de Adormirea Maicii Domnului, iar bolniţa- de Izvorul Tămăduirii şi Sf.Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Ar fi frumos să revenim în acest loc binecuvântat şi să ne luăm răgaz pentru a petrece mai mult timp.

*

Pentru această descriere m-am inspirat din:

– pliantul mânăstirii

– articolul Mănăstirea Brâncoveni – Învierea Domnului 19 aprilie 2009 de pe blogul „Doar ortodox” ; aici găsiţi şi mai multe poze, unele de arhivă

prezentarea mânăstirii de pe site-ul Episcopiei Râmnicului

– articolul Mănăstirea Brâncoveni – o bijuterie oltenească – de pe blogul lui Cristi Şerban

*

Biserica bolniţei mănăstirii Brâncoveni în Luiza Zamora, Biserici bolniţă din Ţara Românească în secolele XVI-XVIII, Grupul Român pentru o Istorie Alternativă (www.patzinakia.ro), Bucureşti – Cluj-Napoca, 2007

• Mânăstirea Brâncoveni la „Paşii Pelerinului” de la Trinitas TV, semnalată de Ortodox video:

Linişte în suflet, aplecare spre credinţă şi bucurie!

Aprilie 18, 2009

Crucea lui Hristos-maica Maria Skobţova

Posted in Sfaturi duhovniceşti . Cuvinte de folos tagged , , , , , , la 12:30 pm de adria74

Între Dumnezeu şi sufletul meu există crucea pe care a luat-o Acesta. Ca să existe plinătate e nevoie de cruce. Şi Sensul crucii e nemărginit. Crucea lui Hristos e veşnicul pom al vieţii, puterea nebiruită, unirea cerului şi a pământului, unealta unei pedepse ruşinoase.

Am vizitat recent un cimitir militar: sute şi mii de cruci identice, dispuse în şiruri strânse ocupau tot spaţiul. Pe fiecare mormânt o cruce , sau mai degrabă o spadă , o sabie în formă de cruce, cu lama împlântată în pământ şi mânerul constituind partea superioară a ei. Crucea devenise sabie, sabia o cruce. Această asociere cruce-sabie e bine cunoscută din Evul Mediu. Mânerul era făcut mare pentru a aminti crucea, şi în el se puneau moaşte. Scrieri speciale imortalizează asocierea dintre aceste două cuvinte, atât de scurte, dar atât de enorme; mulţi s-au jucat cu ele pentru a justifica războaiele şi violenţa.
Adeseori însă, apropierea între spadă şi cruce ia în Evanghelie un înţeles cu totul diferit de cel obişnuit: „Sabie va trece prin inima ta”, spune dreptul Simeon vorbind despre sabia cu două tăişuri ce o va străpunge pe Maica Domnului ( cf. Lc 2,35). Vedem bine aici în ce anume constă diferenţa. Când oamenii noştri de condei scriu „cruce şi spadă”, crucea simbolizează un mod pasiv de a îndura suferinţele în timp ce spada trimite la acţiune. Or în Evanghelie e invers. Pe de-o parte, crucea e luată în mod liber, adică activ, de Fiul Omului. Pe de altă parte, sabia, care străbate inima şi trece inevitabil prin sufletul nostru , simbolizează suferinţa aleasă nu liber, ci îndurată pasiv. Dacă crucea lui Hristos, liber acceptată, devine pentru Maica Domnului o sabie cu două tăişuri care-i străbate inima, aceasta nu este pentru că ea a ales-o liber , ci pentru că nu poate să nu sufere la suferinţele Fiului ei.
Această sabie cu două tăişuri nu e legată doar de destinul Maicii Domnului; ea ne învaţă ceva pe toţi şi ne angajează pe toţi . Pentru a sesiza acest lucru , trebuie să înţelegem calea pământească a Mariei , trebuie să vedem ce lucru în acelaşi timp excepţional şi comun are aceasta.
Biserica ortodoxă poartă în adâncul conştiinţei sale taina Maicii Domnului. Vede în ea nu numai Maica îndurerată de la picioarele crucii Fiului său, dar şi Împărăteasa cerului, „ cea mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Vede în Fecioara coborâtoare din seminţia lui Iuda şi în fiica lui David , maica oricărei făpturi vii, întruparea personală a Bisericii, trupul uman al lui Hristos. Cu acoperământul vălului ei , Maica Domnului acoperă tot pământul devenind ea însăşi „pământul, maică jilavă” * . O imagine care, legată de meditaţia asupra crucii , dobândeşte un sens nou. Pământul Golgotei străpuns de cruce, inundat de sânge, nu este oare inima mamei străpunse de sabie? Da, crucea Golgotei străpunge inima pământului-mamă.

Maica Domnului va fi pururea cu noi pe drumul nostru către cruce. Ea stă aproape de noi, şi fiecare din crucile noastre e sabia ei.

În viaţa creştină trebuie să existe nu numai nebunia crucii, dar şi nebunia sabiei. Nu numai răstignirea, dar şi participarea la răstignirea celuilalt, starea pe Golgota la picioarele fiecărei cruci omeneşti. Sufletul creştin trebuie să fie filial şi purtător de cruce , dar şi matern şi primitor de sabie.

[*] Mat-sira-zemlia, literal „maică-jilavă-pământul”, expresie aplicată misterului pământului roditor , frecventă în basmele populare ruse , unită ulterior în imaginaţia poporului rus cu taina Maicii Domnului (cf.Dostoievski, Demonii, 1876)[n.ed.fr.]
monahia MARIA SKOBŢOVA,Iubirea nebună pentru aproapele: Viaţa şi învăţăturile Maicii Maria Skobţova: ( 1891-1945), Editura Deisis, Sibiu, 2008

 

Fiică spirituală a părintelui Serghei Bulgakov, sfânta Maria din Paris sau Maica Maria, s-a născut în Letonia în 1891. Purta numele de Elizaveta Pilenko. A fost primar al oraşului Anapa din Rusia de sud. S-a mutat la Paris în 1923, unde s-a dedicat studiilor teologice şi muncii de asistenţă socială. A avut două căsnicii, iar în 1932 a depus voturile monahale, fără să trăiască într-o mânăstire, luând numele de Maria. A înfiinţat un aşezământ social, ce a devenit curând şi un centru pentru discuţii intelectuale şi teologice. În timpul celui de-al doilea război mondial a adăpostit acolo mulţi evrei; parte din ei se converteau la creştinism. După cucerirea Parisului de către nazişti, casa a fost închisă, iar maica Maria, părintele Dimitri Klepinin ce slujea acolo, Yuri, fiul Mariei şi Sofia, mama Mariei au fost ridicaţi de Gestapo şi trimişi în lagăre. Părintele Dimitri şi Yuri au murit în lagărul din Dora, iar maica Maria a murit gazată în lagărul de la Ravensbrück, Germania. Se întâmpla în Sâmbăta Mare a anului 1945. Se presupune că a înlocuit o altă persoană ce urma să fie gazată în acea zi.

Mitropolitul Antonie de Suroj a numit-o „sfântă a vremurilor noastre” înainte ca ea să fie canonizată, în 16 ianuarie 2004, împreună cu părintele Dimitri, Yuri şi Elie (Ilya) Fondaminsky, un convertit de la iudaism, de către Patriarhia Ecumenică. Pomenirea lor se săvârşeşte la 20 iulie. La Moscova, Paris şi Londra era considerată sfântă înaintea canonizării.

Din lucrările maicii Maria Skobţova mi-a atras atenţia ultima sa broderie, lucrată în lagărul de la Ravensbrück. De fapt, broderia nu s-a păstrat, dar din descrierile apropiaţilor s-a conceput o icoană, ce a luat numele lagărului: Ravensbrückskaia. Se spune că este inspirată de fresca Institutului catolic din Toulouse, efectuată de Marcel Lenoir. Zilele acestea am realizat cât este de asemănătoare totuşi cu icoana noastră pe sticlă „Maica îndurerată”.

skobtsova                                       

Ravensbrückskaia             
                                                                      

dsc0617711

Maica îndurerată

Icoana „Maica îndurerată” am fotografiat-o la „Săptămâna iconarilor” de la Episcopia Râmnicului.

*  *   *

Pentru că în câteva ore de când postez acest articol vom sărbători Învierea Domnului adaug urarea mea să aveţi o sărbătoare luminată cu multă bucurie.

Mă rog ca Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să învieze în sufletele noastre orice simţământ nobil şi frumos. Să ne călăuzească pe toţi spre sfinţenie.                                                                                                

Părintele Porfirie Kavsokalivitul
Cu mulţumiri lui Robert, care mi-a trimis cuvintele părintelui Porfirie

 

Paşti fericite!

 

 

Aprilie 16, 2009

Stare de fapt-fragment de jurnal

Posted in Sfaturi duhovniceşti . Cuvinte de folos tagged , , , , , , la 12:16 pm de adria74

Un aprilie tot mai agitat, proteste, glasuri care încep să se susţină, să se facă auzite. Puţin, dar mult mai mult decât anii trecuţi. Ecoul din afară şi dinăuntru amplifică multul, puţinul. Nu sunt un erou al zilei – mărturia scrisului, existenţei, refuzului, neaderării, disperării mele nici nu se aude. Mi-ar trebui credinţa în viitorul unor generaţii alese să regenereze totul. Nu mai cred în aceste generaţii puternice, sfinţite de un ideal, nu mai cred în voinţa sacrificiului lor; mi se pare că şi generaţia nou-născuţilor a fost contaminată de frica, inerţia, nepăsarea generaţiilor celorlalte, dresate de-acum. Astfel ne ascundem unii în găoace, aşteptând să fie alţii eroi.

13 aprilie 1989
Florenţa Albu, Zidul martor (Pagini de jurnal) 1970-1990, f-l., Cartea Românească, 1994, p.408

citat din suplimentul Scînteia al Jurnalului Naţional, 13 aprilie 2009

 

Aprilie 15, 2009

Expoziţii de icoane de Sfintele Paşti 2009-Râmnicu-Vâlcea

Posted in Evenimente tagged , , , , , , , , la 8:07 pm de adria74

În preajma Sfintelor Paşti, Râmnicu-Vâlcea găzduieşte două expoziţii de icoane, preponderent icoane pe sticlă. Una o dsc06179puteţi admira pe aleea de la intrarea în Episcopia Râmnicului. Icoanele sunt expuse pe cele două laturi ale aleii, având ca fundal grădina înverzită şi pomi înfloriţi. Expoziţia se desfăşoară în cadrul Săptămânii iconarilor (14-19 aprilie 2009), eveniment ce a devenit deja tradiţie, şi este organizată de Consiliul Judeţean Vâlcea şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, sub patronajul Episcopiei. Site-ul acesteia din urmă o citează pe doamna Mioara Plop, referent Artă Plastică la CJCPCT, care spune, printre altele: „Înseamnă mare lucru, acum în pragul celei mai mari sărbători a creştinătăţii, să avem un răgaz, să ne gândim la suflet, să medităm la ceea ce au vrut iconarii vâlceni să transmită, ca expoziţia lor să fie un îndemn la rugăciune. Am marea bucurie să vă spun că înainte de vernisaj cineva a afirmat următoarele : ‹Nu ştiu cum se întâmplă, dar de data asta parcă ar fi o capelă în care îţi vine să te închini.›” . Vă recomand să vă grăbiţi să o vizitaţi (unele dintre icoane am văzut că sunt chiar de vânzare), pentru că în „Zile şi Nopţi” scrie că s-ar putea să se termine pe 17. Veţi avea surpriza să vedeţi şi alte creaţii meşteşugit lucrate.dsc06195

Cea de-a doua este o expoziţie cu vânzare de icoane pe sticlă create de copii între 5 şi 14 ani, elevi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii Râmnicu-Vâlcea, sub îndrumarea doamnei profesor Corina Bunea. Icoanele sunt expuse la sediul Şcolii şi în clădirea anexă a bisericii Buna-Vestire. Conform „Zile şi Nopţi”, se va încheia la 30 aprilie. Cei care doresc să achiziţioneze din icoanele expuse se pot adresa doamnei profesor Corina Bunea sau la secretariatul Şcolii Populare după vacanţă; telefoanele sunt afişate la biserica Buna-Vestire.

 Este o bucurie pentru suflet să profiţi de zilele frumoase de primăvară şi să admiri creaţii ale micilor meşteri iconari.

 

 

 

Aprilie 2, 2009

„Curăţia inimii-calea spre desăvârşire”-conferinţă ASCOR Iaşi, 19.03.2009

Posted in Sfaturi duhovniceşti . Cuvinte de folos tagged , , , , , la 6:13 pm de adria74

Părintele ierodiacon Paraschiv Cleopa de la mânăstirea Rarău şi părintele arhimandrit Ioan Neagoe Larion, stareţul mânăstirii Sihăstria Rarăului

Avva Ioan de la Rarău- stareţul rugăciunii neîncetate – interviu din „Lumea monahilor”

 «Doamne, Ţie Îţi predau viaţa mea. Ţie mă încredinţez cu sufletul şi trupul meu, ai grijă de mine, de viaţa mea şi de mântuirea mea»

părintele Ioan Neagoe Larion
din Despre vrăji-scrisoare deschisă către Alina

%d blogeri au apreciat asta: