aprilie 1, 2012
(3)for FITS 2011, june 4
În dimineaţa asta(ce sa fac, a luat ceva timp…), puţin despre Claire, Cunningham (Glasgow, Scotland)
Tot la conferinţa de presă. Prezenţă încântătoare, accent adorabil. Să începem cu asta: video(press conference).
Dansând în cârje (are osteoporoză de la 14 ani), ea vorbeşte despre puterea spiritului care poate pune corpul în mişcare, şi nu oricum, ceea ce face ea, la suprafaţă, pentru spectatori, denotă doar o graţie şi o mobilitate desăvârşită, fără urme de efort încrâncenat. Este multi-premiată; amintesc doar de DaDa (Disability and Deaf Arts) Award for Performance Arts în 2008, „Herald Angels“ la Festivalul Internaţional de teatru de la Edinburgh 2009 (când şi Ofelia Popii, actriţă a teatrului sibian, a primit acest premiu).
Da, vorbeşte despre cum cei fără aceste probleme(şi la ce folos, nu?) pot înrăutăţi starea unei persoane care nu este ca ei, dar care, sincer, arată, prin delicateţe, cum îi poate depăşi; vorbeşte despre propriile sale limite, despre construcţie, descoperire , sens, înţeles, ştergerea unor conotaţii negative.
Spectacolul cu care a fost prezentă la Sibiu are două părţi. Prima este Mobile. Din nou, căutând, afli o mulţime de lucruri noi, interesante. Combină dans, text, elemente aeriene şi sculpturale ; creaţie inspirată de “mobilurile”-sculpturile cinetice ale lui Alexander Calder. Design , mişcare, alegeri, amintiri.
Partea a doua-Evolution-este povestea călătoriei lui Claire către dans.
Mai multe, in documentarul-portret realizat de Sanda Visan (TVR Cultural).
Concurs pe pagina 1
ER: There’s the last part of the press conference, june 4, 2011 of the International Theatre Festival Sibiu, with Claire Cunningham, Mobile/Evolution. Contest with souvenirs prize on page 1:
Lasă un răspuns